ActualitateVIDEO Treceri de pietoni trasate de „specialistul Dorel”, la Constanța. Șoferii au...

VIDEO Treceri de pietoni trasate de „specialistul Dorel”, la Constanța. Șoferii au sesizat Poliția

Proiectele de imobilitate urbană dau roade la tot pasul prin municipiul Constanța. Haosul din trafic este întreținut nu doar de șantierele interminabile, ci și de „doreii” care se dau specialiști la sistematizarea traficului sau la trasarea semnelor de circulație.

Citește și: VIDEO Poliția Locală Constanța, un pericol pentru circulația rutieră. Cum încalcă legea „localii” dotați cu girofar

Sătui de atâta imobilitate urbană, șoferii constănțeni au început să sesizeze Poliția, instituție care poate acționa și prin autosesizare, dar nu o face. Așadar, IPJ Constanța iese din amorțire sau visare doar după ce oamenii disperați trimit adrese peste adrese.

Un astfel de caz a fost semnalat de un șofer pe strada Nicolae Iorga, chiar în zona intersecției cu bd. Alexandru Lăpușneanu. Acolo, in acest moment sunt marcate pe asfalt două treceri de pietoni (la o distanță de 10-15m), deși Poliția nu a autorizat decât una. Ce s-a întâmplat, de fapt: prima trecere de pietoni, situată chiar în intersecție, a fost ștearsă, iar o alta a trebuia marcată cîțiva metri mai încolo, pe strada N. Iorga.

Cele două treceri de pietoni. Prima dintre ele este trasată ilegal

Doar că, „specialistul Dorel” de la firma care se ocupă de realizarea priectului de imobilitate urbană a venit la muncă având chef să tragă dungi albe peste tot. Așa că, a trasat noua trecere de pietoni și a retrasat-o și pe prima, care nu mai era autorizată de Poliție. În imaginile filmate vineri, 23 februarie, se observă cele două treceri de pietoni:

IPJ Constanța i-a răspuns șoferului care a sesizat anormalitatea că lucrările desfășurate pe bd. Alexandru Lăpuşneanu fac parte din proiectul „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia”.

„Pentru aplicarea marcajului pietonal menționat de dumneavoastră (prima trecere n.red.), a fost aplicată sancțiune contravențională executantului lucrărilor pentru nerespectarea condițiilor stabilite de administratorul drumului public și de poliția rutieră, faptă prevăzută de art. 105 pet. 7 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, spune IPJ Constanța.

Răspunsul IPJ Constanța

Cu toate că executantul lucrărilor a fost sancționat, în teren lucrurile sunt la fel: ambele treceri de pietoni fiind la locul lor.

Citește și: Drumurile din Constanța, un dezastru. IPJ refuză să spună dacă a dat amenzi pentru starea neîngrijită a carosabilului

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

3 COMENTARII

  1. Tot dorel a trasat si intersectiile de la Trocadero si de la Gara ? Au dus benzile pana in mijlocul intersectiilor, faci stanga la 90 de grade acum. Dar Dorel a executat, nu il verifica nimeni dupa ? Partea buna e ca oricum vopseaua folosita este de cea mai proasta calitate, in maxim 1 luna se va sterge si va reveni traficul la normal.

  2. Un semafor pietonal la trecerea de la Dorali nu credeți ca ar fi util!? Sa se mai adune pietonii fiind doua benzi pe sens și practic acum trec tot timpul. Pe Ferdinand ce a-ți gândit când ați pus doar o banda spre gara!? Ca sa treci pe lângă un autobuz oprit în stație trebuie sa calci dungile continue! Etc, etc,etc…Treziți-vă domnilor!

  3. „Dorel” este cine execută sau cine proiectează? Se fac treceri pietonale să fie făcute. Vezi treceri de pietoni din gard în gard. Nu există trotuar unde este marcată trecerea. Strada Nicolae Filimon.

Comentariile sunt închise.