Primării DobrogeneUSR Mangalia acuză Primăria că organizează sesiunea de propuneri la proiectul de...

USR Mangalia acuză Primăria că organizează sesiunea de propuneri la proiectul de buget fără să publice draftul

Primăria Mangalia a anunțat că va publica proiectul de buget al orașului pe data de 20 ianuarie și invită cetățenii să vină cu sugestii și propuneri asupra acestui document până pe 17 ianuarie.

Cu alte cuvinte, spun reprezentanții USR Mangalia, primarul Radu Cristian întâi organizează sesiunea de propuneri şi abia apoi pune la dispoziţia cetăţenilor draftul spre studiere.

De asemenea, organizația locală USR a anunțat că în urmă cu două zile a depus la Primărie o adresă prin care solicită publicarea de urgență a draftului de buget.

Iată comunicatul integral al USR Mangalia:

“Repetând istoria anilor trecuţi, Primăria Mangalia dă dovadă, o data în plus, de o crasă lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte cheltuirea banului public. Pe site-ul oficial al primăriei, mangalia.ro, ordonatorul de credite, primarul Radu Cristian, postează un anunţ privind dezbaterea publică a bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei sale .

Deşi sunt chemaţi să dezbată bugetul local, cetăţenilor nu li se pune la dispoziţie niciun fel de draft al acestuia, unicul document fiind anunţul sec al evenimentului, semnat de primarul în funcţie.

Şi, chiar şi în cele câteva cuvinte postate în anunţ, există grave derapaje de la lietara legii: dezbaterea este anunţată pe 27 ianuarie, propunerile cetăţenilor pot fi făcute până pe 17 ianuarie (fără ca aceştia să poată studia, în vreun fel, propunerea de buget), iar pe 20 ianuarie, adică după 3 zile de la încheierea termenului în care se poate veni cu sugestii, locuitorii Mangaliei ar avea acces la bugetul înaintat Consiliului Local.

Cu alte cuvinte, Radu Cristian pune carul înaintea boilor: întâi organizează sesiunea de propuneri şi abia apoi pune la dispoziţia cetăţenilor documentul oficial spre studiere.

USR Mangalia a înaintat primăriei, în cursul zilei de ieri, o cerere oficială, prin care solicită draftul de buget.

Pentru a intra în legalitate şi, mai ales, pentru a evita atacarea viitorului proiect de hotărâre a bugetului local de către Prefectura Constanţa, propunem primarului Radu Cristian şi Serviciului Juridic al Primăriei Mangalia, studierea Articolului 39 din Legea 273/2006, privind Aprobarea şi centralizarea bugetelor locale: “în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii bugetului de stat, Ministerul Finanţelor Publice transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile consolidabile, aprobate prin legea bugetului de stat (…).

Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate, ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale. Locuitorii unităţii administrativ-teritoriale pot depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia.

În 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, proiectul bugetului local, însoţit de raportul ordonatorului principal de credite şi de contestaţiile depuse de locuitori, este supus aprobării autorităţilor deliberative, de către ordonatorii principali de credite.

Autorităţile deliberative, în termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget, se pronunţă asupra contestaţiilor şi adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, după caz, şi pe anexe”.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: