Un teren de 644 mp care cuprinde un spațiu verde, parcări, dar și circulații edilitare, situat în spatele blocurilor din zona Cazinoului Constanța, a fost scos la vânzare pe site-urile de specialitate cu prețul de 250.000 euro.
Terenul, care servea drept grădină pentru clădirile din zonă, a fost înstrăinat de Radu Mazăre prin celebra dispoziție 2444 din 2003, element central în dosarul retrocedărilor abuzive.
Amintim că la acel moment, Mazăre a oferit în compensare familiei Dragne 236.855 mp în toată Constanța, cu condiția predării drepturilor litigioase către Holland Development Group, firmă controlată prin interpuși de primarul care în prezent execută 9 ani de închisoare pentru această speță.
Astăzi, deși spațiul 644 mp apare în dosarul retrocedărilor, a ajuns să fie vândut de Dragne Gardef Ştefania Carmen ca ’’teren deosebit atât ca și amplasament cât și ca utilități’’, cum este promovat pe unul dintre site-urile de tranzacții imobiliare.
Potrivit extrasului de carte funciară consultat de Dobrogea Live, terenul propus spre vânzare înclude și o porțiune din circulația edilitară a orașului și se află la doar câțiva metri de un bloc construit în 1954 și alte imobile istorice.
Prin dispoziția menționată, Mazăre a retrocedat abuziv trenuri precum scuaruri, parcări, spații verzi sau faleze care acum sunt ocupate de clădiri construite de personaje din zona politică și economică care încă se află în sfera de interese a administrației locale.
Citește și: