Într-un raport de audit întocmit de Camera de Conturi Constanța pentru anul 2023 se arată modul total netransparent în care s-au acordat stimulentele financiare unor angajați ai Spitalului Județean Constanța. Sumele acordate ca stimulente erau de 1.000 de lei, 2.000 de lei sau chiar 3.000 de lei în fiecare lună. Deși există un regulament care prevede modul de selectare al personalului care primește aceste stimulente, auditorii au descoperit că banii se acordau total netransparent.
În art. 1 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.4 din 08.10.2018, se prevede că scopul acordării stimulentelor financiare lunare personalului medical și de specialitate din Spitalul Clinic Judetean de Urgență „Sf.Apostol Andrei” Constanța, este „să asigure proporționalitatea dintre munca depusă, răspunderea fiecărei funcții și remunerația acordată, precum și motivarea personalului.”
În raport cu prevederile Regulamentului și cu explicațiile prezentate de reprezentanții unitățții medicale privind modul de acordare în anul 2023 a stimulentelor în sumă de 603.600 de lei, „s-a constatat lipsa de fundamentare a valorii lunare a stimulentelor financiare pe persoană, precum și nereglementarea modului de stabilire a criteriilor de acordare și repartizare a stimulentelor financiare lunare acordate de entitate unor categorii de personal”, spun auditorii Camerei de Conturi.
În anul 2023, la nivelul SCJU au fost acordate stimulente nominale în sumă de 1.000 lei/lună în cazul majorității personalului de specialitate, fără a se prezenta documente din care să rezulte modul de fundamentare a sumei de 1.000 lei/lună/persoană și nici criteriile aplicate în ceea ce privește selectarea personalului care a beneficiat de acestea, frecvența stimulentelor acordate, valoarea nominală a acestora. „Precizăm că au fost identificate cazuri punctuale, limitate ca număr, în care valoarea stimulentului financiar lunar a fost de 2.000 lei/lună/persoană și chiar 3.000 lei, inclusiv în aceste cazuri nefiind prezentate documente din care să rezulte modul de stabilire a valorii stimulentelor respective”, se arată în raport.
Singurul criteriu care stătea la baza acordării aceștor bani, descoperit de Camera de Conturi, era cel al „rotației”, fără a se prezenta documente justificative din care să rezulte aplicarea criteriilor prevăzute de Regulament.
Auditorii au cerut conducerii Spitalului Județean Constanța să dispună, până la finalul anului 2025, luarea următoarelor măsuri:
➢ Plata stimulentelor financiare lunare în baza hotărârii autorităţii deliberative a UATJ CONSTANȚA, prin care se acordă stimulentele financiare lunare, în limita bugetului anual aprobat;
➢ Analizarea Regulamentului privind acordarea sumelor reprezentand stimulente financiare lunare pentru personalul medical si de specialitate din Spitalui Clinic Judetean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanta, aprobat prin Hotărârea nr. 4/08.10.2018 a Comitetului Director, și asigurarea concordanței acestuia cu toate prevederile legale incidente, inclusiv cu cele statuate prin art. 199, alin. (2) din Legea nr. 95/2006;
➢ Actualizarea și implementarea la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Sfântul Apostol Andrei”, a unei proceduri operaționale, care să prevadă detalierea categoriilor de venituri proprii din are se va asigura plata stimulentelor financiare lunare, modul de calcul a valorii nominale a stimulentului financiar, criteriile aplicate în cazul persoanelor care beneficiază de stimulente financiare, documentele justificative privind îndeplinirea de către beneficiari a criteriilor de acordare a stimulentelor, atribuții și responsabilități clare de control și aprobare a stimulentelor financiare lunare, etc.).
Citește și: