Tribunalul Tulcea a decis miercuri, 15 mai, să-l condamne pe Dorin Meran la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în continuată (compusă din 2 acte materiale, comise la 30.08.2023 şi 4.09.2023). Decizia instanței nu este definitivă. Meran a primit mită 25.000 de lei, dar și un plin de combustibil, în valoare de 398 de lei. Totul a fost filmat și prezentat ca probe.
Povestea șpăgii de la Garda de Mediu Tulcea, în care actor principal este chiar Dorin Meran, comisar șef la acea vreme, începe în luna august 2023 când instituția a primit o sesizare cu privire la unele lucrări efectuate fără autorizații de către o societate comercială. În aceeași zi, Meran împreună cu o colegă de serviciu ajung la adresa respectivă, vorbesc cu portarul firmei, apoi, prin telefon, cu administratorul societății care era în concediu. Ajung la înțelegerea ca în câteva zile, acesta să aducă mai multe documente la Garda de Mediu.
Doar că în ziua în care administratorul firmei (care conduce și o instituție publică din Tulcea – Registrul Auto Român Tulcea) s-a dus cu documentele, întâlnirea nu a avut loc la sediul Gărzii de Mediu, ci la Restaurantul Marinarul. Cu această ocazie, Dorin Meran i-a spus celui care avea să devină denunțător că societatea comercială risca să fie sancționată cu amendă în cuantum de 100.000 lei pentru lucrări de construcție efectuate fără aviz de mediu și cu pedeapsa complementară a desființării lucrărilor.
„Ulterior acestui moment, discuția a decurs pe un ton mai prietenesc, în sensul că (…) denunțătorul și-a manifestat empatia cu inculpatul (Dorin Meran n.red.), care făcea obiectul unor plângeri formulate de subordonați și care era obligat să facă naveta între localitatea unde locuia și Tulcea, unde muncea, împrejurare care presupunea costuri cu achiziția combustibilului necesar deplasării”, scriu procurorii DNA Constanța, conform instanțelor de judecată.
În acest context, inculpatul l-a întrebat pe denunțător dacă este de acord să contribuie la aceste cheltuieli prin plata costurilor unui plin de combustibil la autoturismul său. Denunțătorul a fost de acord și a afirmat că este dispus să achite chiar și 10 plinuri.
În cadrul aceleiași discuții, Dorin Meran i-a cerut denunțătorului sprijinul pentru păstrarea conducerii Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, crezând că interlocutorul său avea posibilitatea de a influența conducerea centrală a instituției.
„Pentru a-l liniști pe inculpat, în aceeași convorbire, denunțătorul l-a asigurat că avea un cod cu persoanele aflate la conducerea Gărzii Naționale de Mediu, sens în care, pentru a beneficia de sprijinul său, acesta ar fi trebuit să menționeze în discuțiile cu superiorii două nume codificate, unul fiind ”TAF”, scriu procurorii DNA. Înțelegerea dintre cei doi a mers chiar mai departe, Meran cerându-i denunțătorului să meargă împreună cu el la București, la sediul Gărzii Naționale de Mediu, pentru a-l ajuta să-și păstreze funcția.
Un plin de 398 de lei
Pe 30 august 2023, într-o benzinărie MOL din Tulcea, Dorin Meran se întâlnește cu denunțătorul pentru a-i face un plin de combustibil, în valoare de 398,71 de lei. Totul a fost filmat chiar de către un angajat RAR Tulcea, adus special de denunțător. Pe lângă filmarea aceasta, anchetatorii au ridicat ca probe și filmările surprinse de camerele de supraveghere ale benzinăriei.
După acest eveniment, Meran i-a comunicat denunțătorului că va întocmi procesul verbal de control, în data de 04.09.2023 și că, dacă acesta din urmă va veni pregătit (expresie repetată de făptuitor de mai multe ori), sancțiunea aplicată va fi cea minimă, de 25.000 lei, ori chiar avertismentul, fără a se pune problema pedepsei complementare a desființării construcțiilor deja edificate.
Citește și: „Nu e un simplu logo”. Cât a costat controversatul brand turistic „Tu și Tulcea”
Din actele încheiate de procurori rezultă că denunțătorul a înțeles că ”a veni pregătit” însemna să pregătească suma de 25.000 lei, care reprezenta amenda minimă aplicabilă, pe care să o dea inculpatului în schimbul aplicării celei mai blânde sancțiuni (avertismentul) și să nu aplice pedeapsa complementară a desființării construcțiilor. Și denunțătorul s-a dus „pregătit” la întâlnire cu banii și ofițerii anticorupție în spatele lui.
Șpaga din torpedo
Ulterior, cei doi au convenit să se întâlnească la restaurantul unde avusese loc precedenta întâlnire pentru a lua masa împreună (restaurantul Marinarul). Și denunțătorul s-a dus „pregătit” la întâlnire cu banii și ofițerii anticorupție în spatele lui.
În cadrul acestei discuții, denunțătorul a repetat că venise ”pregătit”, conform înțelegerii anterioare, repetând în mai multe rânduri cuvântul ”bani” și indicând și suma, respectiv ”25.000”, despre care a afirmat că îi are în mașină.
„La niciun moment, inculpatul nu a părut contrariat sau revoltat de afirmațiile denunțătorului. O singură dată, inculpatul a formulat un răspuns formal, de complezență, arătând că este ciudat să ia banii denunțătorului în condițiile în care, anterior îi ceruse ajutorul pentru păstrarea funcției de comisar șef iar acesta acceptase”, afirmă procurorii DNA Constanța.
Deoarece Dorin Meran avea actele societății în mașină, flagrantul s-a realizat acolo. Denunțătorul mergând la mașina comisarului șef al Gărzii de Mediu Tulcea pentr a-și recupera documentele, moment în care a lăsat pachetul cu cei 25.000 de lei între scaunele din față, în dreptul frânei de mână.
„Apoi a avut loc intervenția echipei de flagrant a organelor de cercetare penală, în torpedoul autoturismului de serviciu al inculpatului fiind găsită suma de 25.000 lei, compuse din bancnote de 500, 100 și 50 lei, ale căror serii fuseseră în prealabil consemnate într-un proces verbal. Seriile bancnotelor găsite în torpedoul autoturismului inculpatul corespundeau cu cele consemnate în procesul verbal”, scriu anchetatorii.
Procurorii au concluzionat că prezența sumei de bani în torpedoul autoturismului, iar nu în locul unde fusese lăsată de către denunțător a demonstrat că inculpatul a modificat în mod voluntar poziția banilor, fiind exclusă lăsarea pachetului în habitaclul autoturismului, fără știința sa.
În cadrul anchetei penale, Dorin Meran a recunoscut faptele de care a fost învinuit.