BusinessȘeful USR Constanța a devenit asociat principal al Cardinal Motors, după ce...

Șeful USR Constanța a devenit asociat principal al Cardinal Motors, după ce foștii proprietari au aflat că sunt urmăriți penal

gabriel.botezatu@dobrogealive.ro

Dumitru Caragheorghe, președintele filialei județene USR Constanța a devenit asociat majoritar al Cardinal Motors Constanța, după ce a cumpărat cea mai mare parte din părțile sociale ale dealerului Audi și Volkswagen.

Ultima raportare a societății indică o cifră de afaceri de peste 25 milioane lei și 53 de angajați.

Caragheorghe ocupă de 11 ani funcția de director general al companiei, iar acum șeful USR Constanța devine și asociat principal al dealerului, ajungând implicit beneficiarul direct al mai multor contracte publice, cele mai consistente fiind încheiate cu Serviciul Județean de Ambulanță.

Tranzacție sincronizată

Structura asociativă a Cardinal Motors Constanța s-a modificat la începutul acestui an, când familia primarului din Mogoșoaia, Paul Mihai Precup (PNL), a decis să iasă din afacere, împreună cu edilul, după ce ANI l-a acuzat că și-a folosit funcția pentru a favoriza pe fiul său în cazul scandalului imobiliar „Sectorul Zero”.

Vânzarea companiei către Caragheorghe și alte persoane a avut loc în aceeași zi în care ANI a sesizat Parchetul cu privire la ilegalitățile comise de primarul din Mogoșoaia.

Astfel, pe 6 februarie, prin decizia AGA, șeful USR Constanța a cumpărat părțile sociale care l-au făcut asociat principal chiar de la fiul primarului din Mogoșoaia, Tudor Precup, element central în plângerea penală a Agenției de Integritate.

Potrivit unui comunicat ANI, instituția „a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către Precup Paul Mihai Nicu a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a inițiat și semnat o serie de documente privind schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic a unor parcele de teren din Sectorul Zero ce fac obiectul lucrărilor de utilitate publică denumite „Zona de dezvoltare a comunei Mogoșoaia, Județul Ilfov”, demers care a creat un avantaj patrimonial pentru fiul acestuia”.

Achiziția, mult sub valoarea companiei

După ieșirea conjuncturală a familiei Precup din Cardinal Motors Constanța, structura asociativă arată astfel:

– 20% Dumitru Caragheorghe

– 19% Marius Bătărigă

– 16% Ionuț Carataș

– 13% Nicolae Ciontea

– 13% Șerban Alexandru

– 6,5% Nicolae Bălțățeanu

– 5,5% Mihai Culea

– 5,5% Marian Herenciuc

– 1% Camelia Neculae – Zgumă

– 0,5% Liviu Bârsan

O parte dintre proaspeții asociați ai Cardinal Motors Constanța sunt, de asemenea, membri USR.

Potrivit hotărârii AGA, valoarea totală a tranzacției s-a ridicat la 540.000 lei, iar Caragheorghe a achitat 108.000 lei, obținând astfel 20% din afacere, cota cea mai mare dintre asociați.

Suma pentru care a fost vândută firma este infimă în raport cu cifra de afaceri raportată de dealer, de peste 5 milioane euro.

Nu am solicitat punctul de vedere al șefului USR Constanța, întrucât la ultimele încercări de a-l contacta, apelurile și mesajele ”Dobrogea Live” au fost ignorate.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: