Fostul deputat Constantin Alin Bucur a excavat în 2024 sute de tone de nisip pe plaja Caelia din stațiunea Mamaia pentru a amplasa trei piscine (în suprafață totală de 1.428 mp) îngropate în mijlocul plajei de 31.400 mp, închiriate de la Apele Române. Doar că, firma sa – BC Cogen Management SRL – a efectuat lucrările cu încălcarea legii, fapt ce a dus la un val de controale finalizate cu un ordin de sistare a lucrărilor (Inspectoratul de Stat în Construcții) și o somație de desființare a lucrărilor emisă de Poliția Locală a municipiului Constanța. În paralel, ISC a constat că primarul Vergil Chițac a emis Autorizația de Construire ilegal, iar Prefectul Județului Constanța a sesizat instanța cerând anularea acesteia.
Până la soluționarea dosarului privind anularea Autorizației de Construire, Bucur a deschis mai multe procese în care solicită anularea unor procese verbale sau somații prin care i s-a ordonat să stopeze lucrările. Astfel, Curtea de Apel București s-a pronunțat definitiv, la finalul lunii iunie 2025, cu privire la ordinul emis de ISC de sistare a lucrărilor și la somația de desființare a lucrărilor emisă de Poliția Locală Constanța.
Judecătorii anulează somația emisă de Poliția Locală Constanța
Curtea a menținut decizia Tribunalului București, care a anulat somația celor de la Poliția Locală Constanța deoarece, arată instanța de fond, temeiul indicat în cuprinsul actului este reprezentat de art. 2 și 3 din OUG nr. 41/2010.
În primul rând, Tribunalul a reținut că Poliția Locală nu a motivat în niciun fel incidența OUG nr. 41/2010. Potrivit art. 1 și 2 din OUG nr. 41/2010 „toate construcţiile cu destinaţie turistică din zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, zonele construite protejate, zonele de protecţie a monumentelor istorice, rezervaţiile naturale şi alte asemenea, precum şi construcţiile cu destinaţie turistică şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aflate pe terenuri proprietate publică ori privată, finalizate sau în curs de execuţie, se desfiinţează.”
Conform legii, după constatarea de către reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii a faptului că unele construcții au fost executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aceştia înştiinţează compartimentele de specialitate cu atribuţii de control ale autorităţilor administraţiei publice locale care somează proprietarii construcţiilor să le desfiinţeze în termen de 48 de ore de la primirea somaţiei.
„În cazul de față, Tribunalul se află în imposibilitatea de a identifica ipoteza avută în vedere de emitentul actului (Poliția Locală n.red.), respectiv dacă se pretinde că construcțiile în cauză sunt realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă sau că acestea sunt situate într-o zonă construită protejată sau o zonă de protecţie a monumentelor istorice, întrucât actul nu face nicio referire la asemenea chestiuni”, spun judecătorii.
Instanța explică Poliției Locale Constanța că și-a întemeiat somația pe procesul verbal de control al ISC care, în cuprinsul său, menționează că inspectorii în construcții nu au putut verifica la șantier respectarea amplasării construcțiilor, întrucât limitele amplasamentului și ale parcelelor cu numerele cadastrale 227339 și 255103 nu sunt materializate în teren.
„În aceste condiții, procesul-verbal de control nu putea sta la baza emiterii somației de desființare, deoarece din acesta nu rezultă premisa aplicării OUG nr. 41/2010, fiind cu atât mai necesară motivarea concretă din partea pârâtelor privind încadrarea construcțiilor în una dintre ipotezele avute în vedere de actul normativ, cu arătarea modalității în care a fost stabilită respectiva încadrare. Omisiunea motivării actului administrativ este de neprimit în materia dreptului administrativ câtă vreme lipsa motivării nu oferă garanţii împotriva arbitrariului autorităţii publice, făcând ca actul administrativ emis să fie lovit de nulitate absolută”, concluzionează instanța.
Faptul că Poliția Locală a emis o somație nemotivată temeinic, anulată cu atâta ușurință de instanță, ridică un mare semn de întrebare cu privire la competența polițiștilor locali de a lua decizii în acest sens. De asemenea, redactarea într-un asemenea mod a somației ne poate duce cu gândul la intența anumitor persoane din Poliția Locală de a veni „în sprijinul” investitorului și de a-l ajuta ca actul să fie anulat cu ușurință în instanță.
Proiectul Caelia, blocat de ISC
Dacă somația Poliției Locale Constanța a fost anulată, procesul verbal de control al celor de la ISC a Fost validat de judecătorii care au respins solicitarea fostului deputat de a suspenda executarea actului care dispune, printre altele, oprirea lucrărilor pe plaja Caelia.
„Măsura opririi lucrărilor a fost dispusă pentru nerespectarea prevederilor autorizației de construire emise și a documentației aferente acesteia, în privința dimensiunilor și a poziției în plan a construcțiilor menționate în procesul-verbal. Or, câtă vreme aceste încălcări par să fie recunoscute și de reclamantă în plângerea prealabilă formulată, însă sunt considerate nesemnificative de către aceasta, la o verificare sumară, specifică acestei proceduri, nu se poate aprecia că măsura dispusă ar fi abuzivă”, spun judecătorii.
Un lucru interesant, reținut de Tribunalul București, a fost acela că BC Cogen Management SRL a invocat faptul că ABADL a acceptat modificările aduse proiectului, numai că judecătorii le-au explicat că doar Primăria Constanța putea accepta astfel de modificări deoarece ea este emitenta Autorizației de Construire.
În fața judecătorilor, fimra lui Bucur a susținut că „blocarea absolut abuzivă a proiectului nostru nu ne aduce un prejudiciu major doar subscrisei, în calitate de agent economic, ci chiar Municipiului Constanța, că toate structurile amplasate de subscrisa pe plajă au fost realizate cu respectarea oblipațiilor din contractul de închiriere, una din condițiile de bază fiind realizarea unor structuri/construcţii temporare, care să poată fi uşor relocate şi/sau modificate, că oprirea lucrărilor nu doar că este abuzivă, dar nu este nici oportună întrucât aduce blocarea unei întregi dezvoltări pentru comunitatea din Mun. Constanța”.
Primarul Constanței a emis Autorizația de construire ilegal
Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a informat că Primăria Constanța a autorizat ilegal construcțiile de pe plaja Caelia. „Dobrogea Live” v-a prezintat în exclusivitate, încă din august 2024, lista neregulilor constatate de ISC la Autorizația de Construire semnată de Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, în favoarea firmei patronate de Constantin Alin Bucur.
Citește și: ISC afirmă că Primăria Constanța a autorizat ilegal construirea piscinelor pe plaja din Mamaia
„Ca urmare a controlului de specialitate având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale la emiterea Autorizaţiei de Construire nr. 241/19.03.2024, emisă de primarul Municipiului Constanța, au fost încheiate procese verbale de control prin care s-au constatat încălcări ale vederilor legale, printre neconformități regăsindu-se:
- Emiterea autorizației de construire fără precizările obligatorii prevăzute expres de legislația în vigoare în ceea ce privește redactarea şi emiterea autorizației de construire pentru executarea unor lucrări de construcții cu caracter provizoriu, reprezentând abateri față de art. 43 alin. (5), art. 48 alin. (3) şi art. 61 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
- Emiterea autorizației de construire cu nerespectarea zonelor funcționale aferente tronsonului de plajă cuprins în subsectorul 15 din cadrul sectorului IV Mamaia, reglementate prin documentația de urbanism P.U.Z. aprobat prin H.C.L.. Constanța nr. 122/24.05.2013 privind aprobarea modificării H.C.L. nr. 138/2008 – P.U.Z. Amenajare plajă municipiul Constanța și Stațiunea Mamaia, reprezentând abateri faţă de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991;
- Emiterea autorizației de construire în lipsa avizului autorității administrației publice competente în domeniul protejării patrimoniului cultural, amplasamentul ce face obiectul proiectului de investiții fiind cuprins în zona de protecție a monumentului istoric de valoare națională excepțională – Hotel Rex, înscris în Anexa nr. 2 la Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a III-a zone protejate, cu modificările ulterioare, fapt ce reprezintă abatere faţă de art. 10 lit. a) din Legea nr. 50/1991;
- Emiterea autorizației de construire cu nerespectarea condiționărilor din Avizul Administraţiei Bazinale Dobrogea Litoral din data de 01.03.2024, reprezentând abatere faţă de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 50/1991;
- Emiterea autorizației de construire în baza unei Documentații tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire D.T.A.C. incompletă și elaborată cu nerespectarea conținutului cadru din Anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991;
- Emiterea certificatului de urbanism cu date eronate privind reglementările urbanistice și prevederile legale în vigoare, respectiv cu menționarea eronată a faptului că zona de amplasament „NU” este inclusă „în listele monumentelor istorice şi/sau ale naturii ori în zona de protecție a acestora, după caz”, precum şi fără a stabili în conformitate cu prevederile legale, toate avizele/acordurile și studiile de specialitate necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construcții, reprezentând abateri față de art. 6 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 50/1991”, informează ISC într-un răspuns pentru „Dobrogea Live”.
Citește și: