Deputatul constănțean Cristina Rizea (REPER) susține că respingerea aderării României la Schengen Este un eșec ce trebuie asumat clar de către Guvernul și Președintele României.
“Respingerea aderării României la Schengen nu este nici ghinion, nici rezultatul vreunei conspirații paneuropene.
Este un eșec ce trebuie asumat clar și responsabil de Guvernul și Președintele României.
Criteriile tehnice de aderare la Schengen erau îndeplinite de mulți ani, iar echipa tehnocrată din 2015-2017 a avut un rol esențial pentru asta. Atacurile împotriva statului de drept din perioada PSD-Dragnea și indolența guvernelor ce au urmat au dus la eșecul de astăzi.
Dar, cel mai important, eșecul de astăzi este unul diplomatic. Președintele Iohannis s-a activat minimal doar pe ultima sută de metri, iar miniștrii de externe și interne puși cu mâna de el s-au dovedit incompetenți în a asigura înlăturarea unui veto nefundamentat al Austriei.
Avem de învățat, desigur. Iar cel mai înțelept lucru de învățat este să alegem guvernanți care nu se complac și care știu să depună eforturi constante, iar nu doar pe ultima sută de metri, sub presiunea publică”, se arată într-o postare a deputatului.
Sursa foto: EU Reporter
Citește și: