BusinessRelocarea Gării Constanța este inițiativa companiei Iulius, iar demersurile au fost preluate...

Relocarea Gării Constanța este inițiativa companiei Iulius, iar demersurile au fost preluate de Primărie și Consiliul Județean

  • Dacă proiectul va fi consimțit de Ministerul Transporturilor, relocarea se va face cu bani publici

Proiectul de relocare a Gării Constanța a este demersul companiei Iulius, ca parte integrată a planului de investiții imobiliare pe care dezvoltatorul îl va implementa pe un teren de 38 ha, situat pe platforma Oil Terminal, în spatele stației feroviare centrale a orașului, reiese dintr-un răspuns solicitat de publicația noastră companiei deținută de omul de afaceri Iulian Dascălu.

Reprezentanții Iulius ne-au transmis că “din cele 11 propuneri analizate, dezvoltate de echipe mixte de specialiști din toate domeniile, sunt și soluții care vizează o repoziționare a gării, însă în același areal, nicidecum în afara orașului”.  

Nu este clar unde au identificat specialiștii companiei un spațiu adecvat pentru relocarea gării în proximitatea actualului amplasament, însă din documentele aferente unui parteneriat pe care Primăria Constanța și Consiliului Județean îl vor încheia cu acest scop reiese că gara va fi mutată în apropierea autostrăzii.

Extras din protocolul care va fi încheiat între Primăria Constanța și Consiliul Județean

La rândul său, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi a declarat pentru “Dobrogea Live” că relocarea gării nu va afecta clădirea în sine (căreia probabil i se va schimba funcțiunea n.r.), iar bugetul pentru eventualele modificări vor fi suportate de Ministerul Transporturilor, deci din bani publici.

Demersurile pentru relocarea gării au fost deja începute de către Primăria Constanța și Consiliul Județean, care vor încheia un protocol cu rolul de a transmite propunerea către Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor refuză de două luni să ne răspundă unei solicitări prin care am cerut clarificări legate de acest subiect.

Publicația noastră a prezentat într-un material anterior opiniile specialiștilor în mobilitate și urbanism, care consideră că relocarea Gării Constanța ar fi “o prostie totală” și că sfidează cele mai elementare noțiuni de mobilitate și dezvoltare rațională a unei municipalități, în condițiile în care marile orașe ale lumii investesc în dezvoltarea stațiilor centrale existente.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

24 COMENTARII

  1. Constanțenii, care nu au reusit să-si aleaga un primar dintre locuitorii Constanței de a trebuit să-l aleagă pe unul din Eforie, chiar merită să fie acum scuipati in freza de acesta

    • Domnule nu a fost ales de toți Constănțenii pt cultura matale au votat pt el vreo 20000 și aici este problema legi hotesti pe care politicienii au făcut-o cum sa fii Primar în Constanța cu voturi ca la Medgidia ,cel puțin. Dacă ar fi avut 150000 da dar nu mai puțin și uite asa Constănțenii au un primar vai de steaua lui

      • Asa cum este și NUMELE dacă nu cine este IULIUS MALL, ești un ignorant și nu cred ca trebuie să-ți dai cu părerea în rest…….. numai de bine. 🍾

      • Foarte corect. Dacă chiar contează părerea constănțenilor dar și a locuitorilor din localitățile limitrofe care folosesc ca și mijloc de transport trenul ar trebui organizat un referendum pentru un astfel de proiect. Pe de altă parte de ce trebuie consumați bani din fonduri publice pt. un proiect imobiliar privat???? În ce țară civilizată se mai întâmplă una ca asta?

  2. Pai in apropierea autostrăzii este aproape in afara Orașului și este deja o gara. Gara Palas. Deci practic e vorba doar de niste hârtii. Nu o sa vedem nici un muncitor. Se semnează câteva hârtii și Palas devine unica gara a Constanței

  3. Este o inepție! Iar graba cu care onor primăria a acceptat sa ii facă pe plac lui iulica este cel puțin ciudata ,ca să nu ne gândim mai departe… Și ce ar mai vrea smecherasul asta de iasi sa ii mai facem cu banii constănțenilor? Pai nu te face sa te gândești ca la mijloc e o „nefacuta”?

  4. In țările unde iși fac concediul și unde vor fugi primii cu negreala adunata dacă va fi razboi, de ce se pot construi ansambluri de locuințe iar la noi nu se poate ?
    Pentru ca la noi statul este slab, autoritatea locala este aservita. Cat despre viziunile privind arhitectura localitatilor nici nu poate fi vorba. Instituția arhitectului de la primarii este ocupata de „specialisti” care inca nu pot pune la punct adresele postale, ce sa mai vorbim de PUZ uri. Mergeti si verificati la primarii. Apoi mergeti in zona garii Victoria din Londra, sau din Köln sau din Reading.

  5. Sa muti gara Constanta la periferia orasului ar fi o imensa tampenie….dupa cea cu taxarea parcarilor pt turisti……un adevar frunt…administratia constanteana nu stie sa faca turism….este corupta ….si plina de functionari inutili

  6. Tara lui Papura-voda. Daca nu noi atunci cine? După noi potopul. Un oraș urat, tern, bloc langa bloc, evident blocuri locuite de oameni și apoi vine cineva care spune că sunt multe mașini pe străzi și nu ii place. Normal sa fie multe mașini deoarece sunt și multe blocuri. Acum nu le mai place amplasarea garii. Gara nu este a companiei Iulius nici a primăriei, este a constănțenilor.

  7. Cănd se va termina cu hoția imobiliară în România ?
    A-ți distrus fabrici conbinate pentru niște apartamente de rahat nefuncționale de proastă calitate ! Ferească Dumnezeu de un cutremur . Mai proaste calitativ ca cele dinainte de 89 .
    Gara mutațio la Hârșova și așa Hârșova nu are legătură la cale ferată .
    În felu ăsta terminați și cu litoralul în Constanța și-l mutăm la Dunăre în Hârșova . Și câștigă și imobiliarele și primaria ,iar locuotori ciuçiu .

  8. Ar trebui noi, constantenii, sa iesim in strada, sa ne aparam orasul de lacomia rechinilor imobiliari care nu au niciun Dumnezeu si de incompetenta si lasitatea celor de la primarie.

  9. In primarie sunt numai veri surori giner nurori amante etc numai functionari nu ar trebui sa faca o curatenie totala si angajari prin examene corecte nemasluite cat despre mutarea garii o tâmpenie poate se uita prin Europa sa vada unde sunt garile marilor orase, Constanța nu cred ca merita asa ceva doar ca o firma ofera cateva miloane spaga

  10. Gara Constanța, ramasese ultimul obiectiv,, nemișcat „! Unde? În curtea OIL TERMINAL, fostPETROLUL și cum s-o mai fi denumit! S-au făcut Studii de mediu? dom’prefect? ca primarul locuiește la Eforie Nord, in vila pe care și – a construit-o, plantand floricele pe Blv. Mamaia, in Mun. Constanța, pe care nu le-a udat, lasandu-le să se usuce! Știți că trebuie îndepărtat pământul cu hidrcarburile pe o adâncime de 4-6 metri, pe suprafața Depozitelor nr. 1si 2 pe care vreți să construiți noua gara? Știți că Primăria Constanța, nu are,, Arhitect Sef”, ci este,, numit de la,, centru” un,, peisagist”? Așa spune el.,, Specialiștii „, lipsesc cu desăvârșire, în domeniu! Pe vremea lui,, Ceașcă”, când era director-Dumnezeu să – l ierte! – ing. Negreanu, se punea problema dezafectarii instalatiilor, conducte, mai ales, care făceau legătura cu Portul, chiar prin zona apropiată cu Gara existenta, dar și legături făcute mai recent cu alte depozite si rafinarii, din țară! Trebuie solicitat un studiu complex, asupra solulului. Electrificarea zonei, când stalpii ar fi ingroatl in pământ îmbibat cu hidrocarburi!

  11. DUPĂ COMENTARII , STAU ȘI MĂ MINUNEZ !! CE BINE AR FI FOST SĂ AVEM GARA LA TRIBUNAL ! NOROC , CA , PE VREMEA AIA NU ERA ASOCIAȚIA PRO ,, !! ORAȘUL SE DEZVOLTĂ , OAMENII INCREMENESC IN GĂNDIRE !!!

  12. O mare dobitocie…daca vor sa aibă acces la zona imobiliara se poate realiza în cel mai spectaculos mod.Chemati specialiști din China sa va proiecteze și să vă execute xecute pasaje superioare ,inelare,care sa travrsezseze actualele rețele feroviare.Vrem referendum

  13. Au pus ochii pe clădirea gării ca are pozitie centrală și vor sa si deschidă afacerile lor…proștii sa meargă la mama naibii pt tren…globaliștii și cățeii lor ne mănâncă de vii!

  14. Stimați constănțeni care v-ați exprimat opinia relativă la Gara Constanța bănuiesc că vă dați seama că opinia omului normal nu contează. Pentru mine este clar că lipsa concetățenilor noștri la vot a dus la alegerea aceluiași primar, culmea, blamat de toți cei pe care i-am auzit vorbind, anterior alegerilor locale.
    Deci, pentru următorii patru ani, strângeți cât mai mulți bani pentru impozite mărite și pentru amenzi date de jandarmi, polițiști și inspectori dacă veți ieși fără aprobare la vreun protest.
    Nu trebuie, de asemenea, să vă mai mirați că în loc de un port în care să muncească, la fel ca pe vremuri, peste 75 000 de oameni timp de 24/7 acum este multă liniște. Nu trebuie să vă minunați că primarul-inginer navalist (nu este ofițer de marină), zis și amiralul-groapă, cu tendințe de gropar, are asemenea orientare „urbanistică”, mai ales că vrea și un nou CET (pe celălalt nu a putut să pună mâna, chiar dacă a vrut, cum a făcut cu RADET). Din ce să mai pună câte ceva deoparte, cu tupeul arhi-cunoscut, dacă nu din aprobările pentru construcții, borduri, flori și alte asemenea mărunțișuri bănoase, că doar nu vreți să cereți unui inginer mecanic să (re)proiecteze și (re)organizeze SNC și tot ce ține pe orizontală și pe verticală de construcțiile navale, că doar a absolvit Facultatea de Construcții Nave, săracul, și încă în perioada de tristă amintire, de până în 1989, când se făcea carte din greu și când nici un viitor inginer nu se gândea, ca primarul în discuție, la tot felul de afaceri dubioase.
    Vă mai rog să fiți îngăduitori cu primarul Constanței și să nu-l solicitați să gândească la industrializarea zonei, că de la un inginer ca primarul acesta nu te poți aștepta să confunde arhitectura urbanistică cu arhitectura navală (după cum confundă cei din Galați construcția navelor cu arhitectura năvală, ca sună mai șic).
    Deocamdată gândiți-vă că mai aveți de răbdat patru ani, că veți vedea din ce în ce mai mulți „șomeri de lux” – toată ziua în mașină, la plimbare – cărora doar nu vreți să le cereți să muncească, să aibă un serviciu, să citească o carte etc. (situații greu de digerat, după modelul primarului.
    Așa că, data viitoare, când veți mai fi solicitați să votați ce vi se solicită, informați-vă în cel mai serios mod, gândiți cu propria minte, alungați orice propagandă deșănțată și mergeți la vot în mod sufocant, cât mai mulți, foarte mulți, toți dacă se poate.
    De la grecii antici citire, democrația înseamnă a avea sentimentul de apartenență la un mare oraș, nu ceea ce mint unii, aducând forța poporului, cu mușchi și fără creier, în fața gândirii și sentimentului de apartenență la o populație puternică prin ceea ce este și ce poate când își reunește forțele și își hotărăște drumul, fără politicieni și jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.