Firma care deține cea mai mare parte a Insulei Ovidiu intenționează să construiască un hotel de până la 6 etaje pe inedita locație de 20.885 mp, situată pe lacul Siutghiol.
Potrivit unui Plan Urbanistic Zonal înaintat Primăriei Ovidiu spre consultare publică, proprietarul petecului de pământ are în vedere să ridice pe insulă un complex de servicii și turism, iar înălțimea maximă propusă de investitor este de maxim 20 metri (aproximativ 6 etaje).
Contactați de “Dobrogea Live”, reprezentanții Insula Ovidiu SRL au refuzat să ne ofere detalii despre proiect, însă ne-au spus că proprietarul intenționează să construiască un hotel.
De asemenea, reprezentanții autorității locale ne-au transmis că pe lângă structura de cazare, investitorul are în vedere construirea a două restaurante.
Documentul depus la Primărie dezvăluie că suprafața pe care se va construi măsoară 17.228 mp, adică pe 82% din insula pe care în prezent predomină vegetația.
Restul suprafeței de 3.657 mp constituie patrimoniul UAT Constanța, teren menționat în proiectul dezvoltatorului ca fiind zonă de agrement, aspect care implică și Primăria Constanța în eventuala dezvoltare imobiliară.
Cu toate acestea, din punct de vedere administrativ locația se raportează la orașul Ovidiu.
În consecință, dacă proiectul va ajunge la votul Consiliuli Local Ovidiu, și este aprobat, cea mai mare parte a insulei va fi defrișată.
Până nu demult, insula era situată la 500 metri față de malul orașului Ovidiu, care între timp s-a apropiat cu aproximativ 150 metri, după ce un dezvoltator imobiliar a turnat moloz în lac pentru a-și extinde cartierul de vile (vom reveni cu acest subiect).
Stăpân pe insulă timp de 100 de ani
Proprietarul Insulei Ovidiu, care o deține printr-un SRL cu același nume, este Cătălin Marian Livadariu.
Acesta a preluat insula, printr-un contract de comodat valabil până în anul 2100! Potrivit unei investigații publicate de România Liberă, Academia Română a cedat familiei Livadariu insula pe 100 de ani, în urma unor “combinații” în care apare numele lui Radu Mazăre și al lui Sorin Vișenescu, implicat discret în numeroase proiecte imobiliare cu statut sensibil.
În prezent, insula de 2,6 ha este ocupată preponderent de vegetație, iar până în urmă cu doi ani Livădaru derula aici activități de cazare în câteva căsuțe din structură ușoară, cu capacitate de două persoane. Tot în 2020 și-a închis și restaurantul la care turiștii erau transportați cu ajutorul unei ambarcațiuni.
Orașul Ovidiu și-a luat numele după micuța insulă de calcar, despre care legendele spun că l-a găzduit pe vestitul poet în cele mai bune momente de inspirație din perioada exilului de la Tomis.
Arheologii au descoperit pe Insula Ovidiu urme de locuiri antice succesive din perioada paleolitică până în era elenistică.
Citește și: