18.4 C
Constanța
miercuri, octombrie 5, 2022
AcasăActualitateHotelierii din Mamaia îi răspund Feliciei Ovanesian: Tarifele la parcare alungă turiștii

Hotelierii din Mamaia îi răspund Feliciei Ovanesian: Tarifele la parcare alungă turiștii

Organizația Patronală Mamaia Constanța, condusă de Nicolae Bucovală, a transmis un comunicat de presă în care explică publicului, dar și Feliciei Ovanesian (administratorul municipiului Constanța) de ce parcările din Mamaia alungă turiștii.

Citește și: EXCLUSIV De ce ascunde Administrația de Apă Dobrogea-Litoral un DOCUMENT referitor la zona costieră a Mării Negre – Dobrogea Live

„Hotelierii din Mamaia sunt în continuare nemulțumiți de prețurile mari stabilite de Primăria Constanța (94 de lei/24 de ore) pentru locurile de parcare din stațiune și spun că, din acest motiv, numărul turiștilor a scăzut”, spun aceștia.

Referitor la declarația făcută de reprezentanta Primăriei Constanța, Felicia Ovanesian, potrivit căreia ”agenții economici au posibilitatea să cumpere abonamente mai ieftine pentru turiști, dar nu sunt interesați de această facilitate”, reprezentanții OPMCTA vin cu argumente care contrazic această afirmație.

Regulamentul parcărilor publice adoptat de administrația publică locală conține o prevedere care le permite agenților economici să obțină un loc de parcare în schimbul a 499 de lei/lună. Hotelierii susțin că acest sistem nu poate fi implementat.

Membrii Organizației Patronale Mamaia-Constanța sunt de părere că nu se poate implementa acest sistem reglementat de Primăria Constanța, din mai multe motive: 

  • Parcarea este la o distanță mare față de hoteluri, nu în apropierea acestora;
  • Pentru ca hotelul să implementeze acest sistem, trebuie să angajeze un valet care să preia mașinile spre/dinspre parcare, deoarece turiștii vin cu multe bagaje;
  • Parcarea trebuie să fie delimitată și păzită de către hotel.

„Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Constanța nu au precizat cum se poate face delimitarea parcărilor de pe bulevard, dacă mai multe hoteluri doresc locuri. O altă întrebare care nu își găsește răspuns se referă la modul în care se face paza parcărilor respective, astfel încât să nu parcheze alți turiști sau localnici pe locurile plătite de hotel”, se arată în comunicatul de presă.

Din păcate, mulți turiști le-au transmis hotelierilor că sunt nevoiți să își lase bagajele la hotel și apoi merg cu mașina până în Constanța, pentru a găsi locuri gratuite pe străzi secundare. Este un deranj suplimentar pentru oaspeții care ajung la mare și ar trebui să aibă o vacanță lipsită de griji, nu să caute soluții pentru parcarea mașinii. De asemenea, mulți turiști și-au anulat rezervările pe care le aveau la hoteluri din Mamaia și s-au orientat către stațiuni din sudul litoralului, unde taxa pentru locul de parcare nu este atât de mare, spune Nicolae Bucovală.

OPMCTA apreciază că Primăria Constanța nu are suficiente locuri de parcare pentru numărul de camere acreditate în statiunea Mamaia, astfel că, dacă toți hotelierii certificați bat la ușa primăriei, aceasta va fi în imposibilitatea de a pune în practică reglementările din regulamentul pe care l-a făcut.

Stațiunea Mamaia a pierdut aproximativ 20% din turiști anul acesta și a devenit mai puțin atractivă

În timp ce Primăria Constanța și hotelierii din Mamaia se contrazic în legătură cu prețul parcării, stațiunea a devenit mai puțin atractivă pentru turiști.

Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, reprezentant al Organizației Patronale Mamaia-Constanța: ”Potrivit unei analize care a fost realizată de Litoraluromanesc.ro, Mamaia a pierdut aproximativ 20% din turiștii sosiți în anul pre-pandemic 2019, aceștia fiind atrași în 2022 în stațiunile din sudul litoralului.

Datele centralizate evidențiază faptul că Eforie Nord și Neptun-Olimp au luat locul stațiunii Mamaia în clasamentul zonelor preferate de români pentru vacanța la Marea Neagră. Astfel, creșterea înregistrată de acestea este de 30-35%, în comparație cu anul 2019.

Printre motivele care i-au descurajat pe turiști să aleagă stațiunea Mamaia se numără: lărgirea plajelor, dar și taxa de parcare introdusă de autoritățile locale. Noi am avut oferte de cazare cu 100 de lei pe noapte, aproape cât costă o zi de parcare în Mamaia. Totuși, turiștii trebuie să știe că mulțe hoteluri au parcări proprii, iar în majoritatea cazurilor, numărul locurilor este suficient pentru cei cazați acolo”.

Citește și:

Cele mai populare

Recent Comments