Primarul comunei Nicolae Bălcescu a fost condamnat, în prima instanță, la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals intelectual. Decizia nu este definitivă.
Judecătoria Constanța a dat miercuri, 13 iulie, verdictul în procesul în care Dumitru Timofte, primarul comunei Nicolae Bălcescu (județul Constanța) este acuzat de instigare la fals intelectual. Astfel, pedeapsa primită de edil este de 2,4 ani cu suspendare. Judecătorii au decis ca Timofte să fie supus și unui termen de 3 ani de supraceghere, iar timp de 5 ani după rămânerea definitivă a pedepsei să nu poată fi ales în funcții publice sau să ocupe o funcție care să implice exercitarea unei autorități de stat.
Acuzațiile aduse primarului
Procurorii spun că înculpatul Dumitru Timofte, în calitate de primar al comunei Nicolae Bălcescu, a semnat şi a atestat, în mod nereal, în cuprinsul adresei nr.10177 din 02.11.2017, în numele Primăriei Nicolae Balcescu, împrejurarea faptului că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi o societate comercială, adresă ce a fost depusă ulterior şi într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
În acelaşi timp, mai spun procurorii, inculpatul Timofte Dumitru folosindu-şi autoritatea dată de funcţia pe care o avea, a exercitat presiuni asupra inculpatei Petcu Mihaela, să semneze şi să atestate, în mod nereal, în cuprinsul adresei nr.10177 din 02.11.2017, în numele Primăriei Nicolae Balcescu, împrejurarea faptului că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat schimbul de terenuri agricole, precum şi să consemneze în cuprinsul procesului-verbal de şedinţă a consiliului local Nicolae Bălcescu din 18.10.2017, aceeaşi împrejurare respectiv că, s-a aprobat schimbul de terenuri sus-menţionat, document ce ulterior a fost depus şi la Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa – Comisia de Fond Funciar.
Petcu Mihaela a recunoscut săvârşirea infracţiunilor ce i se reţin în sarcină – fals intelectual – şi a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Puşcaşu Constantin a recunoscut săvârşirea infracţiunii ce i se reţine în sarcină – fals intelectual – şi a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
sursa foto: FB/Dumitru Timofte