Slujba de astăzi de la mănăstirea Peștera Sfântului Andrei, din localitatea Ion Corvin, a semănat cu slujba „Învierii în reluare”, săvârșită tot de același ierarh al BOR: Teodosie. Cele două evenimente au avut un numitor comun: păstori mulți, turmă puțină.
Teodosie a declarat că este „portavocea” credincioșilor care nu vor să se lase abuzați de statul român (care le-a interzis pelerinajul) și și-a îndemnat „turma cuvântătoare” să vină la Peștera Sfântului Andrei, indiferent de ce au decis autoritățile.
Doar că ziua de Sfântul Andrei a demonstrat că arhipăstorul de la Tomis a rămas fără turmă. Este a doua oară când credincioșii din județul Constanța nu achiesează la toanele liderului spiritual al locului, după ce în luna mai, la „Învierea în reluare”, Teodosie a dat lumină câtorva oameni, deși susținea că slujba a fost cerută chiar de „credincioșii văduviți” de veritabila noapte de Înviere.

De data aceasta, golul fizic din fața scenei, pe care au urcat zeci de preoți, diaconi și arhiereul, a fost umplut de alți preoți și călugări (din județul Constanța) obligați să vină acolo „în interes de serviciu”. Unii dintre ei și-au adus și familiile, astfel încât să creeze ideea că totul nu e un fiasco.
Toate apelurile lui Teodosie din ultimele zile au rămas fără răspuns. Credincioșii din Arhiepiscopia Tomisului, cu câteva zeci de excepții, au mers la bisericile lor de parohie sau au stat acasă. Miile sau zecile de mii de oameni care veneau la Peșteră în alți ani, s-au transformat în câteva persoane care au încălcat o reglementare a Cezarului pentru că așa i-a îndemnat păstorul.

Deși este pentru a doua oară înfrânt de credincioși, deși Patriarhia tace și privește jocul de imagine a lui, Teodosie a născocit o altă bătălie. Probabil, cerută și de data aceasta de credincioși, arhiepiscopul va începe de mâine demersuri pentru deschiderea bisericilor din localitățile aflate în carantină, biserici unde se poate sluji doar în exterior. Cu ce rezultate, vom vedea. Constanța este, în acest moment, județul cu indicele de infectări cu SARS-CoV-2/mia de locuitori cel mai mare din România.
Întrebat dacă va avea pe conștiință un credincios care va deceda din cauza unei infectări cu SARS-CoV-2, contactată la Peșteră, Arhiepiscopul Teodosie a spus un clar „NU”.