Muzeul Național al Satului anunță că „frumoasa casă cu obloane albastre intră în proces de restaurare.”
Citește și: Cum au salvat pescarii din Jurilovca, în urmă cu un secol, piața de pește din Constanța
Provenind de pe coasta Mării Negre, din apropierea lacului Razelm, gospodăria din Jurilovca este un ansamblu tipic lipovenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
„Construită pe o temelie din calcar, casa are pereții din chirpici (cărămizi nearse de pământ amestecat cu paie, turnat în forme și uscat la soare) și acoperișul în două ape cu învelitoare din stuf. Lemnul necesar se aducea de la distanță. Se disting decorațiile de la tâmplăria obloanelor, ferestrelor și ușilor, pictate în culori vii (albastru cobalt, alb, roșu închis, verde).
Această ornamentație pictată este specifică regiunilor nordice și centrale ale Rusiei, unde se întâlnesc exemplare asemănătoare”, spun cei de la Muzeul Satului despre casa din Jurilovca.
sursa foto: FB/Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”