Fostul deținut politic Paul Andreescu, președintele filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, a reacționat pe pagina de socializare în urma conflictului militar pornit de Rusia în Ucraina.
Paul Andreescu arată că principalul vinovat este Vladimir Putin, pe care îl numește dictator, mincinos, deraiat, nebun, dezaxat.
„Un deraiat, anunța și cerea garanții pentru imaginare pericole;
Un dictator și-a masat armată și mijloace de luptă la granița unui stat pașnic;
Un mincinos, în timp ce alții vedeau ce gânduri negre are, mințea că se joacă de-a armata;
Un nebun, a ordonat atacarea unui stat pașnic, ucigând nevinovați și provocând distrugeri și suferință;
Un dezaxat, amenință planeta și nimeni nu-l oprește.”
Paul Andreescu a fost arestat pe 6 noiembrie 1956 și condamnat politic, în regimul comunist din România, la 5 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis la Constanţa, Jilava, Gherla, Periprava, Strâmba, Stoeneşti, Grădina, Salcia și s fost eliberat la 4 noiembrie 1961, însă, cu domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, raion Brăila, regiunea Galați.