-5.6 C
Constanța
sâmbătă, ianuarie 22, 2022
AcasăJustițieEXCLUSIV De ce a fost condamnat Alexandru Mezei, fostul șef al ANR....

EXCLUSIV De ce a fost condamnat Alexandru Mezei, fostul șef al ANR. A intrat din întâmplare în atenția DNA

Alexandru Mezei (foto sus), fostul director general al Autorității Navale Române (ANR), a fost condamnat la finalul anului 2021 la un an de închisoare cu amânarea pedepsei. Mezei a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Condamnarea survine după ce Alexandru Mezei a încheiat cu procurorii DNA Constanța un acord de recunoaștere a vinovăției.

Mezei, din întâmplare în atenția DNA

Alexandru Mezei a intrat din întâmplare în atenția procurorilor DNA. În timp ce aceștia îl anchetau pe Daniel Manole, directorul Agenţiei Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.), în legătură cu achiziționarea unor nave de salvare, în cadrul unei percheziții domiciliare, a fost ridicat telefonul mobil al șefului ARSVOM. Una dintre fotografii i-a pus pe procurori pe urmele lui Mezei.

Astfel, pe 29 iunie 2021, în timpul percheziției efectuate la domiciliul lui Daniel Manole, care era la acea vreme și administratorul serviceului auto „Andromeda SERV”, procurorii DNA au ridicat și telefonul mobil al acestuia. Aici au descoperit o fotografie transmisă de Alexandru Mezei prin intermediul unui mesaj tip MMS, la data de 23.04.2019, mesaj care conținea un atașament tip .jpg, reprezentând fotografia unei oferte trimise de o societate comercială către (ANR), pentru servicii de reparație și întreținere la autovehiculele instituției.

Oferta respectivă fusese făcută pentru tariful de 50 lei/h fără TVA, cu un termen de plată de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, urmând ca oferta să fie menținută de societate pentru o durată de 90 de zile.

Procurorii au descoperit că ANR a încheiat pe 2 mai 2019 un contract având ca obiect servicii de întreținere și reparație pentru autovehiculele din parcul auto cu firma lui Manole, pe o durată de un an, la un tarif de 47 de lei/h/autoturism. Așadar, cu 3 lei mai ieftin decât oferta trimisă de un alt comerciant.

Citește și: Comisar la Penitenciarul Tulcea, condamnat la închisoare cu executare – Dobrogea Live

Explicațiile lui Manole

Fiind vorba despre o achiziție estimată la aproximativ 30.000 de lei, ea s-a putut realiza direct, pe baza unei singure oferte, dar comisia de evaluare din cadrul ANR au solicitat de la mai multe firme oferte de preț. Una dintre ofertele primite este exact cea găsită în telefonul lui Daniel Manole a cărui service auto și-a adjudecat contractul făcând o ofertă cu 3 lei mai mică.

Audiat de DNA, Manole a susținut că nu reține foarte multe aspecte cu privire la fotografia transmisă pe telefonul său de Mezei. A mai spus că îl cunoaște pe acesta încă din 1997, fără a avea o relație de prietenie cu el.

Totodată, martorul a declarat că societatea sa participă probabil la toate procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică din domeniul de activitate (service auto), inclusiv cele organizate poliție. Cu toate acestea, martorul nu a putut să explice exact cum a aflat despre procedura organizată și desfășurată de ANR, dar a declarat că în mod cert nu inculpatul a fost cel care l-a informat cu privire la ea”, consemnează anchetatorii.

Cum s-a apărat Mezei

Inițial, Alexandru Mezei s-a prevalat inițial de dreptul la tăcere. Apoi a depus un memoriu prin care arăta că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa deoarece, pe de o parte, conform art. 43 alin. (3) lit. b) din Normele metodologice ale Legii nr. 98/2016, aprobate prin HG nr. 395/2016, dacă valoarea estimată a achiziției era mai mică de 70.000 lei (cum era cazul serviciilor vizate de ANR), autoritatea contractantă putea achiziționa direct, pe baza unei singure oferte.

A arătat că, deși nu era obligată în acest sens de vreo dispoziție legală, autoritatea contractantă a solicitat mai multe oferte de la societăți de profil, cea mai mică asemenea ofertă fiind cea de 50 lei/h.

Citește și: Procurorii DNA au ridicat documente de la Primăria Constanța. Reacția administrației locale – Dobrogea Live

Mezei a susținut că, pentru a testa piața și pentru a realiza economii la bugetul instituției publice, a procedat la contactarea lui Daniel Manole despre care știa că deține o societate de profil. După câteva zile, acesta a depus o ofertă mai bună: 47 lei/h.

De asemenea, Mezei a explicat faptul că nu a avut ca scop obținerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, ci realizarea de economii pentru instituție. A arătat că informațiile din acele oferte nu ar face parte din categoria celor care nu sunt destinate publicității, deoarece ofertele respective nu au fost comunicate în plic închis, ci prin fax sau email.

După ce procurorii DNA i-au aus la cunoștință că are calitatea de inculpat în dosarul penal, Alexandru Mezei a dat o declarație în care a explicat cum s-a ajuns ca ANR să încheie în 2019 un contract cu Andromeda SERV.

„Inculpatul a subliniat faptul că, încercând să scadă prețul acestor prestații, inclusiv cheltuielile instituției, l-a contactat personal pe martorul Daniel Manole, pe care îl cunoștea în virtutea relațiilor de serviciu dintre cei doi directori (inculpatul, în calitate de director general al ANR, martorul în calitate de director al ARSVOM) și despre care știa că deține un service auto. Matorul i-a comunicat, astfel, că îi poate da inculpatului o ofertă, însă acesta trebuie să îi comunice cu cât anume vrea să reducă cheltuielile în noul contract. Pentru a vedea efectiv care era oferta cealaltă, inculpatul a solicitat serviciului administrativ respectiva ofertă, pe care a fotografiat-o și i-a trimis-o pe telefon”, spun procurorii.

Citește și: Director în Ministerul Transporturilor, trimis în judecată de DNA. Implicarea lui în dosarul ARSVOM – Dobrogea Live

Ce spun procurorii

Procurorii susțin că Alexandru Mezei nu a fost la niciun moment acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu sau a vreunei alte infracțiuni susceptibile să producă un rezultat păgubitor sau vătămător pentru ANR. De asemenea, nu a fost acuzat nici de săvârșirea vreunei infracțiuni de abuz în serviciu care să fi avut ca urmare vătămarea intereselor legale ale celorlalți agenți economici participanți la procedura de atribuire.

DNA arată că, solicitând mai multe oferte, pentru utilizarea eficientă a fondurilor ANR în încheierea și executarea contractului privind reparația și întreținerea autovehiculelor instituției, funcționarii implicați în procedură aveau obligația de a respecta confidențialitatea acestora față de agenții economici participanți, pentru a se asigura tratamentul egal al acestora și nedeturnarea concurenței în cadrul procedurii.

„În mod evident, transmițând unui agent economic cea mai bună ofertă dintre celelalte trei deja depuse, nu se mai poate pune problema nediscriminării participanților la procedură și nici a acordării unui tratament egal și nediscriminatoriu al acestora”, spun anchetatorii.

„Procedând în maniera arătată, inculpatul a urmărit favorizarea societății martorului prin furnizarea unui avantaj competițional nepermis, constând în cunoașterea ofertei avantajoase a concurenței și oferirea posibilității formulării unei oferte proprii preferabilă pentru autoritatea contractantă, care a denaturat grav libera concurență între agenții economici participanți la procedură”, mai spun procurorii.

În cele din urmă, fostul șef al ANR și-a recunoscut vinovăția încheind un acord de recunoaștere cu DNA, iar instanța l-a condamnat la un an de închisoare cu amânarea pedepsei.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Recent Comments