JustițieDirector în Ministerul Transporturilor, trimis în judecată de DNA. Implicarea lui în...

Director în Ministerul Transporturilor, trimis în judecată de DNA. Implicarea lui în dosarul ARSVOM

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus disjungerea dosarului ARSVOM și trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului NEACȘA PETRE, la data faptei, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie 2020 – mai 2021, în contextul în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) și Regia Autonoma „Administratia Fluviala a Dunarii de Jos” au achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA) și două drage fluviale, inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri, beneficiar al contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei.

Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în scopul de a favoriza interesele omului de afaceri: de a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective precum și de a oferi acestuia diverse informații legate de proiectele de achiziții.

Citește și:

Corupție în Ministerul Transporturilor. Dosarul ARSVOM ia amploare – Dobrogea Live

Directorul ARSVOM, acuzat că a luat mită 2 milioane de lei. Afacerea navelor de salvare – Dobrogea Live

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: