Primăria Constanța a semnat 41 de angajamente în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dintre care opt, în valoare cumulată de 582 milioane lei, au fost ratate din fașă, situație despre care publicația noastră a scris în luna mai.
Dintre cele 33 de proiecte rămase în derulare, doar patru sunt finalizate și au fost incluse în cererea de plată transmisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) spre decontare, în condițiile în care 31 august este data limită pentru recepționarea tuturor lucrărilor, potrivit unui răspuns solicitat de “Dobrogea Live” instituției care gestionează banii europeni.
“La nivelul Municipiului Constanța se află în derulare un număr de 33 de proiecte finanțate prin PNRR. Pentru toate aceste investiții, beneficiarul este UAT Municipiul Constanța, în calitate de autoritate locală responsabilă de implementarea proiectelor care îi sunt atribuite. Dintre acestea, Investițiile 9, 11 și 14 din cadrul Componentei 5 și Investiția 1 din cadrul Componentei 10, sunt finalizate, fiind incluse în Cererea de Plată nr.5”, precizează reprezentanții MIPE în răspunsul transmis pe 25 august și completat pe 26 august.
Potrivit informațiilor furnizate de Minister, valoarea totală a proiectelor Primăriei Constanța se ridică la 2,26 miliarde de lei, din care 1,34 miliarde lei (60%) reprezintă fonduri PNRR, bani pe care Comisia Europeană îi decontează doar dacă lucrările sunt recepționate integral până la 31 august.
În urmă cu două săptămâni am solicitat și Primăriei Constanța să ne transmită situația stadiilor proiectelor sprijinite prin PNRR, dar până în prezent nu am primit răspuns.
Întrebat în repetate rânduri în ultimele luni, primarul Constanței a evitat să spună care este stadiul proiectelor finanțate cu bani din PNRR, admițând că doar unul este pierdut – Spitalul de cardiologie și oncologie.
În luna mai, publicația noastră a arătat că opt contracte, în valoare cumulată de 582 milioane lei – printre care și proiectul Policlinicii municipale de cardiologie și oncologie, au pierdut deja finanțarea europeană, fiind reclasificate drept „eliminate din PNRR”, „suspendate” sau „denunțate unilateral”.
De asemenea, în luna iulie, Dobrogea Live a scris că alte 17 proiecte, cumulând 185 milioane lei, aveau un grad de implementare sub 30%, cu doar o lună înainte de termenul-limită — iar dintre celelalte 16 contracte rămase, doar unul (reducerea riscului de infecții nosocomiale la Spitalul de Boli Infecțioase) apărea atunci ca finalizat.
Fotografia din deschidere ilustrează stadiul în care se află în prezent proiectul de reabilitare a Casei Căsătoriilor cu câteva zile înainte de termenul de 31 august la care Primăria Constanța trebuia să facă dovada recepției proiectelor pentru a primi banii europeni.
Îți recomandăm și: