Consulatul Rusiei la Constanța îndeamnă IT-știi români să se stabilească cu familia în federație și să lucreze pentru companiile indicate de guvern

Consulatul General al Federației Ruse la Constanța a postat un anunț pe Telegram prin care invită specialiștii IT din România să lucreze pentru companiile din federație și oferă privilegii de ședere în Rusia, lor și familiilor.

Textul a fost publicat pe 29 martie pe canalul de Telegram al Consulatului și este una dintre puținele postări în limba română pe contul misiunii federației la Constanța.

Specialiștilor IT români și familiilor lor li se oferă o derogare la procedurile uzuale de obținere a permisului de ședere, și pot lucra fără autorizație de muncă, cu condiția să încheie contracte doar cu companiile/organizațiile indicate de Guvernul Federal.

’’Specialistul care lucrează într-o companie IT acreditată în Rusia, precum și membrii familiei acestuia, au dreptul de a obține un permis de ședere în Federația Rusă fără termen de valabilitate prin procedură simplificată. Specialiștii străini din domeniul IT pot încheia un contract de muncă cu organizații care își desfășoară activitatea în domeniul IT fără să obțină autorizație de muncă.’’, se arată în anunțul publicat de Consulatul Rusiei la Constanța.

Textul conține și un link, via Ministerul Dezvoltării Digitale, Telecomunicațiilor și Mass-Media al Federației Ruse, care face trimitere la lista cu companiile/organizațiile în care se pot angaja expații IT, însă nu am reușit să ne înregistrăm pentru a o accesa.

De asemenea, postarea este însoțită de două imagini unde sunt detaliate procedurile simplificate de ședere și lucru în Rusia a specialiștilor IT străini.

În încheiere, mesajul postat de misiunea diplomatică rusă la Constanța îndeamnă IT-iștii să solicite informații suplimentare la adresa de e-mail a consulatului din România.

IT consulatul rus constanta 1 1
Consulatul Rusiei la Constanța îndeamnă IT-știi români să se stabilească cu familia în federație și să lucreze pentru companiile indicate de guvern 2

Citește și:

Urmărește-ne pe:

Doneaza