PoliticăDirectorul Complexului Muzeal, acuzat de USR Constanța de trădare: Nu îmi dau...

Directorul Complexului Muzeal, acuzat de USR Constanța de trădare: Nu îmi dau demisia din partid!

gabriel.botezatu@dobrogealive.ro

Directorul interimar al Complexului Muzeal de Științele ale Naturii, Iulian Călin, care este și consilier municipal USR Constanța, a spus că refuză să-și dea demisia din partid, după ce colegii săi au cerut excluderea pentru că a ’’trădat’’ voința grupului când a votat pentru vânzarea unei suprafețe de plajă către șeful PSD Constanța, Ion Dumitrache.

’’Nu-mi voi da demisia pentru că nu am făcut nimic împotriva statutului și nici împotriva regulamentului de funcționare al consilierilor. Eu am cerut conducerii USR Constanța să avem o discuție bărbătească, față în față, dar nu au răspuns. Iar dacă au ales calea de a mă scoate de pe grupuri (de WhatsApp n.r.), nu am cum să mai comunic cu domniile lor. Nu vreau să demisionez!’, a declarat Iulian Călin pentru Dobrogea Live.

Consilierul USR este acuzat de colegi că a trădat partidul când a votat la ședința de Consiliul Local din februarie, alături de PNL și PSD, în favoarea vânzării unei suprafețe de 854 mp de plajă din staţiunea Mamaia președintelui PSD Constanța, la inițiativa primarului Vergil Chițac.

USR Constanța devine irelevant în cazul proiectelor cu format de vot 2/3

De subliniat proiectele care vizează elemente de patrimoniu pot fi adoptate doar cu validarea a două treimi din Consiliul Local, iar votul lui Iulian Călin a fost decisiv. Dacă toți cei 9 consilieri locali ar fi votat împotriva proiectului, acesta ar fi picat.

Astfel, noile convingeri ale cosilierului pot marca începutul irelevanței USR Constanța în Consiliul Local în cazul proiectelor cu format de vot 2/3.

Pe de altă parte, conducerea USR Constanța anticipa încă din primăvara anului trecut momentul ’trădării’, când președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu (PNL) l-a numit pe Călin în funcția de director interimar al Complexului Muzeal de Științele ale Naturii, o anomalie în cutumele politice din Constanța (mai multe detalii pe acest subiect, aici).

Călin își va depune dosarul pentru director plin

Luna trecută, CJC a anunțat luna trecută organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director plin la Complexului Muzeal, însă cum nu s-a prezentat niciun candidat, instituția va stabili luna aceasta data pentru noul concurs.

De această dată, directorul interimar ne-a transmis că își va depune dosarul pentru poziția plină. ’’În următoarea perioadă CJC urmează să stabilească data noului concurs și mă voi înscrie’’

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: