VIDEO Pescarii amenințați cu demolarea barăcilor au dat în judecată Primăria Constanța. „Scopul este alungarea noastră pentru a face loc intereselor private”

Scandalul iscat în jurul barăcilor pescarilor din Zona Pescărie a municipiului Constanța a ajuns acum pe masa instanțelor de judecată. Primăria, prin Poliția Locală, i-a somat pe pescari să-și demoleze de bunăvoie barăcile până la finalul lunii martie.

22 de pescari cer instanței să emită o ordonanță președințială prin care să oblige Primăria Constanța să sisteze procedurile de demolare.

Cerem sistarea oricăror proceduri de demolare, desființare, dărâmare, evacuare de pe teren și să nu emită nici un act juridic administrativ sau de orice altă natură care să dispună desființarea, demolarea, dărâmarea, limitarea folosinței construcțiilor provizorii tip baracă destinate uzului pescarilor aflate în Punct Pescărie din Municipiul Constanța și nici să nu efectueze vreun act de executare a unor asemenea acte sau orice alt act material în acest sens până când nu se va pronunța o decizie definitivă în Dosarul nr. 24128/212/2017 al Judecătoriei Constanța”, explică pentru „Dobrogea Live” avocatul Eduard Niță.

Barăcile pescarilor din zona Pescărie Constanța

În cererea depusă la Judecătoria Constanța, pescarii arată că „ființează” în această activitate din tată-n fiu, iar, prin tradiție, la punctul Pescărie din Constanța încă din 1943, lucru care a și dat numele acestei zone.

„Noi suntem cei care asigurăm piața locală cu pește pescuit în mod tradițional din apele Mării Negre în zona Constanța, desfășurând astfel o activitate atât tradițională dar și importantă pentru economia locală. Locul unde funcționăm este în prezent în urma îndiguirilor un mic golf în fundul căruia este o plajă înconjurată de faleza înaltă. Plaja de lângă linia mării este punctul nostru de acostare unde ne tragem bărcile pe nisip, iar în spatele plajei sub taluz se află un număr de peste 20 de barăci unde ne ținem uneltele, motoarele și unde ne adăpostim de vreme rea, aceste barăci fiind absolut vitale desfășurării meseriei noastre”, spun pescarii.

Avocatul acestora, Eduard Niță, explică faptul că plaja de lângă apă este în administrarea Administrației Bazinale Dobrogea-Litoral (ABDL), însă plaja din spate (unde sunt barăcile) a fost intabulată în anul 2007 de către Municipiul Constanța ca aparținând domeniului privat al acestuia. „ABDL a considerat această intabulare și apropriere ca ilegală, fiind vorba de o plajă care prin efectul și declarația legii aparține domeniului public al Statului Român, fiind bun de interes național, drept pentru care a introdus o acțiune în revendicare în Dosarul nr. 24128/212/2017 al Judecătoriei Constanța”, spune avocatul.

Somați să-și demoleze barăcile

Anul acesta, o parte dintre pescari au fost somați în scris, iar restul doar verbal, de către reprezentanții Poliției Locale în numele Primarului și al Municipiului Constanța să-și demoleze barăcile și să evacueze terenul.

„Scopul este alungarea noastră din zonă pentru a face loc, probabil, altor interese private. Considerăm că este clară intenția autorității să emită decizie sau dispoziție administrativă de a ne demola și a ne evacua, lăsându-ne astfel fără posibilitatea de a ne mai exercita meseria și distrugându-se această activitate economică tradițională locală”, adaugă pescarii.

Au rezistat războiului și comuniștilor, nu și lui Chițac

Scandalul iscat în jurul intenției de demolare a barăcilor a fost făcut public de Bogdan Bola, deputat Forța Dreptei. Acesta a anunțat luna trecută că pescarii au primit notificări din partea Poliției Locale în acest sens. În plus, Bola arată că Primăria Constanța a intabulat abuziv o zonă de plajă care nu-i aparține.

Barăcile pescarilor din zona Pescărie Mamaia sunt acolo din 1943, au rezistat războiului, au rezistat ocupației sovietice, regimului comunist, au rezistat și când Mazăre, apoi Făgădău au vrut să le demoleze. Acum Vergil Chițac și-a trimis Poliția Locală să îi someze pe pescari să-și demoleze construcțiile altfel, în luna martie, vin buldozerele Primăriei”, spune Bogdan Bola.

Ce spune Primăria Constanța

Primăria Constanța susține că barăcile pescărești nu dețin autorizație de construire. „În prezent terenul pe care sunt amplasate construcțiile aparține domeniului privat al municipiului Constanța și este intabulat în cartea funciară”, transmite primăria.

În ceea ce privește litigiul dintre municipalitate și Apele Române cu privire la intabularea unei plaje care ar trebui să fie în proprietatea statului român și în administrarea Apelor Române, Primăria Constanța spune că indiferent de soluția instanței problema barăcilor pescărești rămâne neschimbată.

Există o acțiune în instanța de revendicare imobiliară, însă indiferent de soluția care se va pronunța asupra acestei cauze, nu va fi înlăturată culpa celor care au edificat construcțiile fără autorizație de construire și fără un drept de deținere folosire a terenului”, spun reprezentanții administrației locale.

Citește și:

Urmărește-ne pe:

Doneaza