Consiliul Județean Constanța (CJC) va găzdui în Pavilionul Expozițional Campionatul Mondial de Șah pentru Juniori, care se va desfășura în perioada 5-17 septembrie în clădirea care nu deține autorizaţie de securitate la incendiu, document obligatoriu pentru acest tip de imobile.
Practic, timp de aproape două săptămâni, peste 600 de persoane, marea majoritate copii, vor fi găzduiți într-o clădire pentru care CJC nu a reușit să obțină autorizație de securitate la incendiu.
Într-un răspuns solicitat de “Dobrogea Live”, CJC arată că în 2015 a demarat procedura de autorizare ISU, însă dosarul a fost respins “întrucât scenariul de securitate la incendiu și raportul de expertiză nu corespund prevederilor actelor normative și reglementărilor lor tehnice în vigoare”.
CJC dă vina pe fosta conducere
În același răspuns, reprezentanții Consiliului Județean acuză fosta conducere a CJC că nu a reluat procedura de autorizare pentru că a preferat să obțină profit din închirierea locației, iar un eventual demers în acest sens ar fi sistat evenimentele programate.
“În perioada 2016-2020 conducerea Consiliului Județean Constanța din acea perioadă a pus accent pe atragerea de venituri la bugetul instituției, prin organizarea unui număr cât mai mare de evenimente, astfel că nu au fost continuate demersurile în vederea obținerii Autorizației de securitate la incendiu, deoarece lucrările necesare ar fi presupus anularea evenimentelor și oprirea activității în imobil”, ne transmite CJC.
Însă ce nu spun reprezentanții instituției este că și actuala conducere antamează evenimente în loc să închidă locația pentru lucrările necesare autorizării.
CJC a închis centrul pentru refugiați ca să facă loc evenimentelor
Pe lângă Campionatul Mondial de Șah pentru Juniori, Consiliul Județean a programat în perioada 19-21 august Târgul Smart Energy.
Pentru găzduirea celor două evenimente, conducerea CJC a dispus închiderea centrului de primire ajutoare pentru refugiații din Ucraina, coordonat de Crucea Roșie Constanța, care a funcționat la Pavilionul Expozițional până în urmă cu o lună.
Contradicții
Am solicitat reprezentanților Consiliului să ne spună dacă noua conducere a instituției a inițiat demersuri pentru autorizarea ISU a clădirii, și dacă da, să ne transmită copii după documentele procedurale.
CJC ne-a răspuns că au fost demarate procedurile de întocmire a documentației, însă nu ne-au transmis și documentele solicitate, semn că instituția s-a pus în mișcare abia după ce publicația noastră și-a manifestat interesul față de subiect.
“La data prezentei se fac demersuri în vederea achiziționării de servicii, având ca scop final obținerea Autorizației de securitate la incendiu, precum și realizarea tuturor reparațiilor necesare la imobil și la instalațiile aferente acestuia”.
Răspunsul CJC este în contradicție cu ce a spus în urmă cu două săptămâni vicepreședintele instituției, Stelian Gima, care ne-a asigurat că deja “s-a depus documentația cu privire la obținerea avizului ISU” și că ne va trimite dovada dacă transmitem o solicitare scrisă, documente pe care, evident, nu le-am primit întrucât acestea nu există.
Sursa foto: Google Earth
Citește și:
Pe bune?