Deputat: România, sufocată de gunoaie cu ajutorul ÎCCJ. Băieții deștepți trebuie să plătească

Bogdan Bola, deputat Forța Dreptei, este unul dintre puținii parlamentari care doresc modificarea legislației cu privire la importul de deșeuri pe teritoriul României. Țara noastră a devenit o adevărată groapă de gunoi unde sosesc mii de tone de gunoaie din toate colțurile lumii.

Cu ocazia începerii unei noi sesiuni parlamentare, Bogdan Bola anunță că va avea o nouă inițiativă ce vizează ca veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuția de 2% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor și de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase și neferoase să fie tratate ca niște obligații fiscale veritabile.

Citește și: Bogdan Bola: Sintagma „bunuri second hand” maschează aducerea de deșeuri în România

„Dacă tot a început sesiunea parlamentară, reluăm ofensiva împotriva celor care profită ilegal din traficul de deșeuri și sufocă România în gunoaie. Culmea, unii o fac și legal, cu ajutorul unor hotărâri judecătorești”, spune deputatul.

Prin Decizia nr. 9 din 06.04.2020 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție cu privire la cercetările penale efectuate în dosare ce privesc infracțiuni de evaziune fiscală s-a stabilit (de neînțeles) că:

„Veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuția de 2% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor, obținute de către deținătorul deșeurilor (de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase și neferoase, obținute de către generatorul deșeurilor) nu constituie obligație fiscală”.

Citește și: Bogdan Bola (ex PNL) propune un proiect de lege care ar putea rezolva problema deșeurilor importate

„Înalta Curte a hotărât că dacă băieții deștepți din domeniul deșeurilor se sustrag de la contribuția de 2%, respectiv 3%, provenită din vânzarea acestora, fapta nu mai este considerată drept infracțiune de evaziune fiscală și se aleg doar cu o amendă (mică). Asta cu toate că respectivele contribuții, care ar fi destul de consistente, ar trebui să fie transmise Administrației Fondului de Mediu și folosite exclusiv pentru protecția mediului din România”, explică Bogdan Bola.

WhatsApp Image 2021 10 29 at 13.12.52
Bogdan Bola, deputat Forța Dreptei

Parlamentarul arată că, deși Garda Națională de Mediu a făcut un raport în iunie 2021 solicitând „să fie extinsă sfera de aplicabilitate asupra tuturor obligațiilor fiscale cuvenite bugetului general consolidat și normele juridice care reglementează infracțiunile de evaziune fiscală să fie aplicabile în raport de toate obligațiile fiscale administrate de instituțiile și autoritățile publice din România” acest lucru a fost ignorat total de autoritățile centrale.

„Am propus ca veniturile la Fondul pentru mediu, constând în contribuția de 2% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor și de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase și neferoase să fie tratate ca niște obligații fiscale veritabile – vine în sprijinul activității Gărzii Naționale de Mediu și a activității de cercetare penală. Nu plătești acele contribuții către Mediu? Atunci asta înseamnă, potrivit inițiativei mele legislative, evaziune fiscală, dosar penal și închiderea activității”, adaugă Bola.

Citește și: Bogdan Bola: Am propus în Legea Pescuitului să creștem transparența activității ANPA

„De prea multe ori ai impresia că te lupți cu morile de vânt în România și nu e deloc normală treaba asta. Legislația lacunară în domeniul protecției mediului, pe care ne chinuim să o refacem și să „astupăm” găurile din ea, este schilodită și de astfel de hotărâri judecătorești! Eu unul nu am de gând să las băieții deștepți să profite și mai mult de pe urma slăbiciunii și corupției Statului! Trebuie să plătească!”, conchide deputatul.

Citește și:

Urmărește-ne pe:

Doneaza