ActualitateCristina Rizea: Proiectului privind sprijinirea fertilizării in vitro i se pun bețe...

Cristina Rizea: Proiectului privind sprijinirea fertilizării in vitro i se pun bețe în roate

Cristina Rizea, deputatul care a inițiat proiectul de lege privind decontarea procedurilor de fertilizare in vitro, spune că programul aflat în circuit parlamentar întâmpină obstacole și cere suportul celor care au efectuat astfel de intervenții pentru a aduna cât mai multe argumente în sprijinul adoptării actului normativ.

Deputatul USR a pus la dispoziție un formular adresat “celor care au trecut prin efectuarea unor proceduri de fertilizare in vitro sau dacă aveți cunoștință de experiența unor persoane apropiate de dumneavoastră”.

Rizea a postat pe contul său de Facebook un text însoțit de o înregistrare video și un formular.

“Despre stadiul actual al proiectului pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro aflat în circuitul parlamentar.

La începutul anului 2022 am depus un proiect de lege pentru decontarea din Fondul Unic Național de Asigurări Sociale de Sănătate a unor tratamente pentru infertifilitate: decontarea de proceduri de fertilizare in vitro și de inseminare artificială.

Pentru a aduna cât mai multe argumente în sprijinul acestui proiect de lege care acum se află în circuit parlamentar și căruia deja i se pun bețe în roate, vă rugăm să ne ajutați cu completarea acestui formular, având în vedere experiența dumneavoastră privind efectuarea unor proceduri de fertilizare in vitro.

Vă rugăm să completați acest formular doar dacă ați trecut prin efectuarea unor proceduri de fertilizare in vitro sau dacă aveți cunoștință de experiența unor persoane apropiate de dumneavoastră”, a scris Rizea pe pagina sa de Facebook.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: