7.4 C
Constanța
marți, octombrie 26, 2021
AcasăJustițieCoordonatorul Centrului Local APIA Tulcea și-a recunoscut vinovăția. Niculina Milea scapă de...

Coordonatorul Centrului Local APIA Tulcea și-a recunoscut vinovăția. Niculina Milea scapă de închisoare cu executare

Niculina Milea, coordonatorul Centrului Local Tulcea din cadrul APIA, este acuzată de procurorii DNA de complicitate la luare de mită și șantaj. Ea a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Niculina Milea de la APIA și Irina Manole de la AFIR Tulcea (trimisă în judecată pentru luare de mită) au demonstrat încă o dată cum funcționează circuitul șpăgilor în instituțiile din România. Numai că de această dată, mita era în cuantum de 50% din valoarea pe care un fermier o încasa de la AFIR.

Procurorii DNA Constanța spun că Niculina Milea, la sfârșitul lunii martie 2021, în numele și în interesul inculpatei Manole Irina, a pretins de la un martor suma de 70.000 lei, care urma să fie dată celei dintâi în legătură cu atribuțiile acesteia în derularea proiectului martorului depus la OJFIR Tulcea, sumă pe care la data de 02.04.2021, a primit-o de la martor.

Martorul, arată procurorii este o persoană care lucra în construcții și care a fost convins de Niculina Milea să se facă „tânăr fermier”.  A arendat 3,67 de hectare de teren, a înființat un PFA (Persoană fizică autorizată), a depus chiar și o cerere pentru subvenția acordată agricultorilor și pentru un ajutor acordat din cauza epidemiei de COVID.

Totul era aranjat de cele două inculpate și un consultant. Apoi, când au intrat cei 146.000 de lei (30.000 de euro din totalul de 40.000), funcționarii publici de la APIA și AFIR i-au pus în vedere să le dea 70.000 de lei „pentru ajutorul acordat în întocmirea, depunerea și aprobarea proiectului.”

Deoarece martorul s-a îi dea Niculinei Milea cei 70.000 lei, aceasta a insistat și i-a fixat termen limită pentru a efectua plata data de 27.03.2021. Apoi au urmat mesaje prin care i se sugera martorului să nu se atingă de bani că îi vor rezilia contractul deoarece nu a dat mita.

„La data de 02.04.2021, martorul s-a deplasat în satul Zebil, după o discuție telefonică prealabilă cu inculpata Milea Niculina, având asupra sa suma de 70.000 lei compusă din bancnote ale căror serii fuseseră în prealabil consemnate în cuprinsul unui proces verbal. După ce a intrat în locuința inculpatei, martorul a purtat cu aceasta o discuție care confirmă acuzațiile formulate împotriva acesteia”, spun procurorii în rechizitoriu.

Banii au ajuns în cele din urmă la angajata AFIR Tulcea, Irina Manole, care a fost prinsă în trafic având asupra ei cei 70.000 de lei.

Și-a recunoscut vinovăția

Niculina Milea a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Acesta a fost trimis către Tribunalul Tulcea.

„Recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina mea, astfel cum au fost descrise în cuprinsul prezentului acord, pe care l-am citit integral. Accept încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Îmi exprim consimţământul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii”, spune inculpata Niculina Milea.

Conform acordului, inculpatei Milea Niculina urmează să îi fie aplicată o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită și o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de șantaj, urmând ca în final inculpatei să îi fie aplicată o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe perioadă de 60 de zile, la Inspectoratul Școlar Județean Tulcea – Școala Generală din sat Zebil, comuna Sarichioi, județul Tulcea sau la Primăria comuna Sarichioi, județul Tulcea, în condiţiile stabilite de instanţă”, se mai arată în acord.

Citește și:

DNA: Șefa Serviciului Plăți din AFIR Tulcea a luat mită 50% dintr-un proiect european

Ce foști parlamentari dobrogeni își vor pensiile speciale înapoi. Au deschis procese în instanță

1 COMENTARIU

  1. Procurorii sunt interesati doar de prejudiciile aduse fondurilor UE, cetatenii romani si statul roman n-au decat sa fie pagubiti! La Tribunalul Tulcea, prin solutiile de clasare date pentru tulburare de posesie si abuz in serviciu, s-a dispus de fapt „albirea” veniturilor obtinute din cultivarea abuziva timp de 25 ani a unor terenuri agricole, „albirea” evaziunii fiscale in forma continuata si „albirea” finantarilor din campaniile electorale. Unde sunt procurorii DNA?!

Comments are closed.

Cele mai populare

Recent Comments