2.9 C
Constanța
sâmbătă, martie 6, 2021
Acasă Actualitate Condusul trotinetelor electrice pe Faleză, în Piața Ovidiu și parcuri este interzis

Condusul trotinetelor electrice pe Faleză, în Piața Ovidiu și parcuri este interzis

Condusul trotinetelor electrice în zonele pietonale precum Piața Ovidiu, Faleză sau str. Ștefan cel Mare este interzis, întrucât aceste spații nu sunt prevăzute cu piste pentru biciclete, se arată într-un răspuns pentru „Dobrogea Live” al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța (IPJ).

De altfel, condusul trotinetelor electrice este interzis și pe trotuare sau parcuri, dacă acestea nu sunt prevăzute cu piste de biciclete.

Cu alte cuvinte, conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2002, trotinetele electrice pot fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acesteia, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h, iar viteza maximă admisă pentru trotinetele electrice este de 25km/h.

Actul legislativ este în vigoare de la începutul anului, însă foarte puține persoane respectă regulile impuse de acesta.

Purtarea căștii, obligatorie

De asemenea, legea stabilește că trotinetele electrice pot fi conduse doar de persoane care au vârsta de cel puțin 14 ani, purtarea căștii de protecție este obligatorie pentru persoanele de până la 16 ani, iar transportul pasagerilor este interzis.

Valoarea amenzilor pentru nerespectarea regulilor este cuprinsă între 580 și 725 lei.

Anual, în România se produc sute de accidente, unele dintre ele mortale, provocate de nerespectarea regulilor privind circulația trotinetelor electrice.

Trotineta electrică, definiție conform OUG: „vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric”.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,

    In raspunsul pe care il aveti de la Inspectoratul de Politie va specifica in mod clar si distinct ca in zonele amintite este interzisa circulatia trotinetelor sau este interpretarea dumneavoastra? In zona Piata ovidiu nu se circula pe trotuare deoarece nu exista trotuare delimitate.

Comments are closed.

Cele mai populare

Primul laborator de optică medicală din Constanța: „Atelierele Șapira”

Timp de mai bine de 30 de ani, întreprinzătorul Pincus Șapira și-a pus amprenta asupra activităților comerciale ale Constanței interbelice. Domeniile afacerilor sale de...

Miniporturi la Ostrov, Rasova, Ghindărești și Topalu. Bogdan Bola: „Acest proiect nu trebuie ratat”

Soarta unui proiect care suna promițător pentru dezvoltarea turistică a zonei de vest a județului Constanța, amenajarea unor miniporturi turistice pe Dunăre, a intrat...

„Salonul de primăvară” – Expoziție organizată în memoria Doinei Păuleanu

Odată cu redeschiderea Muzeului de Artă din Constanța, pe 26 februarie 2021, au început și primele activități de anul acesta ale instituției de cultură....

Daniel Dumitrescu (PNL): Orașul Năvodari arată ca după bombardament. Președintele liberal cere explicații primăriei

Lucrări executate la rețelele de utilități, care nu au mai adus trama stradală la forma inițială, se întâlnesc la tot pasul prin orașul Năvodari....

Recent Comments