Cogealac este locul unde se întrepătrunde energia verde, produsă de eoliene, și poluarea naturii, produsă de locuitori și administrația locală.
În luna aprilie, Primăria Cogealac a fost sancționată de comisarii Gărzii Naționale de Mediu cu 15.000 de lei, comisarii stabilind și o serie de măsuri pe care administrația locală trebuia să le ia: desființarea depozitelor neorganizate de deșeuri din comună și salubrizare a localităților componente.
„Cu ocazia verificărilor de la inceputul lunii iunie și a constatărilor realizate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu, Primăria Comunei Cogealac a primit o nouă amendă, de 70.000 lei, pentru nerealizarea măsurilor stabilite la controlul anterior”, transmite Garda de Mediu Constanța.

Totodată, Serviciul Local de Salubrizare al Comunei Cogealac a fost sancționat cu amendă de 50.000 lei pentru nerespectarea condițiilor din autorizația de mediu.
„Deșeurile menajere colectate de pe raza comunei au fost depozitate pe platforma de sortare a deșeurilor reciclabile, acestea nu au fost transportate la un depozit ecologic de deșeuri”, spun comisarii Gărzii de Mediu.
sursa foto: Garda de Mediu Constanța
Citește și: Primăria Ovidiu, amendată de comisarii Gărzii de Mediu