Primării DobrogeneChițac nu oferă consilierilor municipali șansa de a ține un moment de...

Chițac nu oferă consilierilor municipali șansa de a ține un moment de reculegere în cadrul Consiliului Local pentru directorul Termocentrale Constanța, găsit decedat în casa sa

Ieri, 23 octombrie, Daniel Popa, directorul companiei municipale Termocentrale Constanța, a fost găsit în casa sa fără viață.

Deși ședința de Consiliu Local care va avea loc pe 29 octombrie ar fi putut reprezenta o împrejurare potrivită în care consilierii locali să țină un moment de reculegere pentru Daniel Popa, ședința de săptămâna viitoare se va desfășura în format on-line, la decizia primarului Constanței, Vergil Chițac.

Asta în condițiile în care, luna trecută, instanța a decis ca ședințele de Consiliu Local de la Constanța să se desfășoare în format fizic.

Mai mult, în urmă cu două luni, Chițac și-a luat angajamentul că pe viitor întrunirile lunare ale consilierilor se vor desfășura cu respectarea Codului Administrativ.

Termocentrale Constanța este o companie care se află în subordinea Consiliului Local, iar membrii acestuia l-au cunoscut pe Daniel Popa prin prisma demnității pe care o ocupă.

Bărbatul de 43 de ani a fost găsit în casa sa fără viață pe 23 octombrie, iar în prezent se fac cercetări pentru stabilirea cauzei morții.

Încă de la începutul mandatului, Vergil Chițac refuză să organizeze ședințe în format fizic, împrejurare care l-ar expune întrebărilor jurnaliștilor și l-ar pune față în față cu locuitorii orașului care vor să participe la ședințele lunare.

De altfel, Constanța este singura singura municipalitate din România care desfășoară ședințele de Consiliu Local în format exclusiv on-line.

”Dobrogea Live” a consultat convocatoarele de ședințe ordinare CL ale tuturor celor 103 municipii din România, iar în urma analizei am constatat că Primăria Constanța este singura municipalitate din țară care desfășoară întrunirile decidenților exclusiv prin mijloace electronice.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.