Primăria Constanța nu a reușit să finalizeze în timp util proiectele finanțate cu bani europeni elaborate încă din timpul administrației anterioare, lucrări care trebuiau încheiate până la finalul anului 2023, așa cum ce prevede Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Din cauza lentorii implementării proiectelor, municipalitatea a reușit să deconteze pe exercițiul financiar amintit doar o parte din banii europeni destinați lucrărilor.
Pentru a justifica incapacitatea de finalizare a proiectelor în termenul impus – 31.12.2023, administrația locală afirmă a amânat terminarea lucrărilor astfel încât să fie fazate pe următorul program european de finanțare (2021-2027) pentru că în acest fel cheltuielile neeligibile ar putea fi decontate pe noua programare.
Pe de altă parte, surse din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au declarat pentru ’’Dobrogea Live’’ că etapizarea proiectelor nefinalizate către noul program operațional nu garantează decontarea cheltuielilor neeligibile din din POR 2014-2020.
Potrivit unui răspuns solicitat de publicația noastră Primăriei Constanța, cele șapte proiecte nefinalizate, propuse spre fazare în următorul program operațional, au grade de implementare cuprinse între 32% și 90%.
Publicăm mai jos răspunsul integral transmis de Primăria Constanța.
Proiectele nefinalizate pe care Primăria Municipiului Constanța le-a demarat cu ajutorul fondurilor europene din Programul Operațional Regional 2014-2020 și care au fost propuse spre fazare prin intermediul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, vă transmitem următoarea situație:
Nr. crt. | Titlu proiect | Gradul de implementare și nivelul de decontare |
1. | CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI LICEUL TEORETIC DECEBAL, CONSTANȚA | 32,56% |
2. | CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI LICEUL TEORETIC TRAIAN, CONSTANȚA | 65,73% |
3. | CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI TEATRUL DE STAT, CONSTANȚA | 79 % |
4. | INCUBATOR DE AFACERI CONSTANȚA | 64,40% |
5. | ÎMBUNĂTĂŢIREA MOBILITĂŢII ÎN MUNICIPIUL CONSTANŢA, ZONA BD. 1 MAI – ȘOSEAUA MANGALIEI | 80 % |
6. | ACCES ȘI MOBILITATE PIETONALĂ ÎN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI CONSTANȚA | 75 % |
7 | ÎMBUNĂTĂŢIREA MOBILITĂŢII ÎN MUNICIPIUL CONSTANŢA, ÎNTRE GARA C.F.R. ŞI STAȚIUNEA MAMAIA | 90 % |
Toate proiectele menționate au fost încadrate în lista proiectelor etapizate, potrivit Metodologiei AMPOR de analiză a proiectelor aflate în implementare în cadrul POR 2014-2020.
Este important de menționat că aceste proiecte au fost fazate pentru a evita pierderile financiare. În perioada următoare, cheltuielile neeligibile vor putea fi decontate pe noua programare 2021- 2027 prin Programul Regional Sud Est. Astfel, se evită o cheltuială foarte mare din bugetul local. Banii care ar fi fost suportați din bugetul local se vor deconta din fonduri europene.