Deputatul Bogdan Bola, președintele Forța Dreptei Constanța, a reacționat public după votul dat de consilierii locali ai PNL și PSD în ședința de CL de marți, 28 februarie, vot prin care au girat vânzarea unui teren situat în Mamaia către Ion Dumitrache,, președintele PSD Constanța.
Bogdan Bola își amintește de asigurările pe care le primea din partea colegilor, atunci când a decis să plece din PNL. „Îmi spuneau că e mai bine să nu plec din PNL, că de fapt nu va fi nicio alianță și nicio înțelegere cu PSD-ul local, că totul este doar de fațadă!”
Doar c, votul de marți a demonstrat că „opera” penală a lui Mazăre a fost continuată cu brio de consilierii locali ai PNL, în frunte cu Vergil Chițac, care au votat în Consiliul Local să mai dispară din proprietatea orașului un teren situat în Mamaia. Beneficiarul terenului va fi președintele PSD Constanța, Ion Dumitrache.
„PNL se face astfel preș în fața celor de la PSD care, în schimb, le susțin anumite proiecte în Consiliul Local. Așa funcționează alianța cu iz penal PNL – PSD la nivelul Constanței! Le reamintesc foștilor colegi sloganul cu care am candidat cu toții în 2020: „Votezi PNL, scapi de PSD!„. Eu am ales să-mi respect promisiunea făcută atunci…”, spune Bogdan Bola.
Deputatul Forța Dreptei se întreabă dacă asta a fost voința celor care în 2020 au votat masiv PNL în Constanța, dorindu-și o schimbare? „După numai doi ani și jumătate se dovedește că, în realitate, schimbarea a fost doar de nume, nu de nărav. Din păcate pentru constănțeni, Chițac continuă politica hoției cu girul Consiliului Local. Orașul se vinde în continuare la metru pătrat băieților deștepți, așa cum făcea și condamnatul Mazăre”.
„PSD, coruptul PSD, conduce Constanța, cu toate că oamenii nu l-au votat. Iar acest lucru ne înfurie pe bună dreptate, deoarece mulți aveam „altfel” de speranțe… Este la butoane pentru că aleșii locali ai PNL au făcut o alianță tacită cu ei ca să poată fura împreună: terenuri, contracte publice, bani publici. Nici măcar nu se mai feresc de electorat. Acel electorat din care și unii dintre noi făceam parte…
Vergil Chițac, din turnul online de fildeș, îi pune pe tavă lui Dumitrache un teren pentru ca acesta să construiască în voie la malul mării. Ce va primi în schimb amiralul eșuat? Poate…votul anumitor proiecte din care edilul va avea ceva personal de câștigat..? Asta și-a dorit Constanța? Asta și-au dorit votanții PNL? Cu siguranță NU. În 2024 acest jaf trebuie oprit cu orice preț!”, subliniază Bogdan Bola.