Deputatul constănțean Bogdan Bola a declarat pentru “Dobrogea Live” că mai mulți membri din organizația județeană PNL Constanța și-au manifestat intenția de a adera la noul partid pe care Ludovic Orban urmează să-l înființeze alături de cei 16 parlamentari care au demisionat marți.
„Am semnale că la Constanța urmează să ni se alăture oameni atât din partid, cât și din afara lui. Eu nu am solicitat niciunui membru PNL să vină alături de noi, mesajele au venit din partea lor. Asta pentru că am considerat că dacă faci un asemenea pas, trebuie să-l faci din convingere. Pe mine m-au contactat multe persoane din PNL Constanța, dar trebuie să luăm în calcul că primarii, chiar dacă sunt anti-conducerea actuală, nu pot să facă vreun pas pentru că își pierd mandatul. Iar eu nu pot să cer unui primar să facă asta”, a explicat Bola.
Consilieri locali și județeni, interesați de noul partid
De asemenea, acesta a spus că și o parte dintre consilierii locali și județeni din Constanța ar vrea să adere la noua formațiune politică.
„M-au contactat și consilieri locali, și județeni, dar și ei vor rămâne fără mandate dacă ni se alătură. Cu toate acestea, cred că unii dintre ei își vor da demisia. Va fi cu siguranță un val de înscrieri la început, însă nu înainte să avem puse la punct formațiunea politică și planul de acțiune. Ne vom axa pe calitate, nu pe cantitate”, a precizat deputatul.
USR ar trebui să treacă în opoziție
Acesta sugerează că la nivel local, PNL se folosește de USR să împartă declinul electoral, în contextul declarației lui Bogdan Huțucă, conform căreia la Constanța se va continua colaborarea cu USR în ciuda mariajului PNL – PSD de la centru.
„Este normal ca cei doi din conducerea PNL Constanța (Bogdan Huțucă și Septimiu Bourceanu n.r.) să spună că rămân alături de USR, pentru că așa se lovește în credibilitatea USR-ului, având în vedere că și credibilitatea PNL a scăzut de când s-a băgat în pat cu cei de la PSD. Pe cei de la USR, în momentul în care vom avea o formațiune politică, îi voi întreba personal ce au de gând să facă, pentru că, sincer, nu prea se văd schimbările pe care ei și le propuneau în campania electorală în Constanța. În aceste condiții, poate că ar fi mai bine să treacă în opoziție”, a adăugat Bola.
Acesta și-a depus marți, împreună cu Orban și alți 15 parlamentari, demisia din PNL, ca urmare a parteneriatului guvernamental între liberali și PSD.
Foștii liberali au demarat deja procedurile pentru înființarea unui nou partid politic.
Sursa foto: Newsweek