Primării DobrogeneAfacerea chiriilor. Primăria Constanța risipește milioane de lei pe spațiile unor privați

Afacerea chiriilor. Primăria Constanța risipește milioane de lei pe spațiile unor privați

Primăria Constanța a cheltuit doar pentru plata chiriilor aproximativ 16.000.000 de lei, începând cu anul 2008, an în care s-a semnat primul contract de închiriere a unui spațiu, ceea ce ridică întrebarea dacă nu era mai eficientă construirea unei clădiri cu acești bani?

În anul 2019, Primăria Municipiului Constanța a plătit pentru patru spații închiriate, unde își desfășoară activitatea diferite compartimente, suma de 1.746.399 de lei, la care se adaugă suma de 146.870 de lei reprezentând utilitățile acestor spații. Primele două spații au fost închiriate în perioada lui Radu Mazăre (2008 și 2013), iar celelalte două spații au fost închiriate în perioada lui Decebal Făgădău (2017).

Trebuie menționat că noua administrație ia în calcul mutarea unor servicii din spații închiriate în spații ale RAEDPP deoarece „acum se plătesc chirii fabuloase”, a declarat pentru „Dobrogea Live” Doru Iordache, consilierul personal al primarului Vergil Chițac.

În acest moment șase servicii și birouri ale Primăriei au fost distribuite în sedii răspândite prin oraș, iar pentru patru dintre ele, constănțenii plătesc o chirie anuală cumulată de 1,74 milioane de lei anual potrivit datelor administrației, puse la dispoziția „Dobrogea Live”.

Citește și: Primăria Constanța nu are propriul sediu și plătește anual 1,7 mil. lei pe chirii

Spațiul din Amzacea, cel mai scump

În iulie 2008, Primăria Constanța, prin primarul Radu Mazăre, semna un contract de închiriere cu SC DACONEX SRL, prin care administrația locală închiria un spațiu în strada Amzacea numărul 13, în suprafață de 1.410 mp. În spațiul respectiv își desfășoară activitatea și acum Poliția Locală și Serviciul de Autoritate Tutelară și Asistență Socială (foto deschidere).

Contractul a fost semnat inițial pe o perioadă de 5 ani, iar valoarea acestuia a fost de 13,6 euro/mp/lunar fără TVA, adică 19.176 de euro lunar fără TVA. Desigur, la aceste sume se adaugă plata lunară a utilităților. După cinci ani, contractul a fost prelungit, iar valoarea chiriei a scăzut la 11,60 euro/mp lunar, ceea ce însemna 16.356 de euro lunar, fără TVA.

Astfel, conform unui răspuns primit la solicitarea Dobrogea Live, Primăria Constanța a plătit în anul 2019 suma de 930.416 de lei chirie plus 110.763 cheltuieli cu utilitățile pentru spațiul închiriat în strada Amzacea.

SC DACOMEX SRL, cu sediul în strada Amzacea numărul 13 (aceeași clădire închiriată de primărie) are ca domeniu de activitate fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic. În anul 2019 a avut o cifră de afaceri de 1.850.000 de lei, iar profitul net realizat a fost de 694.000 de lei. Firma, cu 8 angajați, este deținută de Câju Zisu (25%), Constantin Florian (25%), Preda Mihai (25%), Dan Nicolae (21%) și Slavici Monica (4%). Administratorul firmei este Preda Mihai.

Birouri la Mall

În luna aprilie 2013, primarul Radu Mazăre semna un contract de închiriere cu SC EVEREST INVESTIȚII ȘI CONSULTANȚĂ SRL (locator) și SC CITY PARK MANAGEMENT SRL (societate de management) pentru spațiul situat în Centrul Comercial City Park Mall, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Primăria a închiriat un spațiu de 406 mp destinat activității Centrului de Informare și Relații cu Publicul și Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor.

Durata contractului era de 4 ani, iar valoarea acestuia de 13,5 euro/mp/lunar fără TVA (8 euro era chiria, iar 5,5 euro plata utilităților). Contractul a fost prelungit de atunci, inclusiv de primarul Decebal Făgădău, prin acte adiționale, fiind valabil până în anul 2022. La ora actuală, locatorul spațiului este SC CONSTANȚA SHOPPING CITY SRL.

În anul 2019, Primăria Constanța a plătit către SC CONSTANȚA SHOPPING CITY SRL suma de 216.634 de lei, reprezentând chiria și 26.391 de lei pentru utilități.

Firma  CONSTANȚA SHOPPING CITY SRL are sediul în București, pe Calea Floreasca, iar principalul obiect de activitate este „Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing”. În anul 2019, societatea comercială avut o cifră de afaceri de 98,3 milioane de lei, înregistrând o pierdere de 20,3 milioane de lei.

Firma, care apare ca neavând nici un angajat, are ca asociat cu 99,9%  pe NE PROPERTY B V, cu sediul în Olanda și cu 0,1% pe NEPI BUCHAREST Two SRL și este administrate de Barbu Costin Marius.  

Contractele încheiate în perioada primarului Decebal Făgădău

Chiriile lui Făgădău

În august 2017, administrația condusă de Decebal Făgădău încheia un contract de închiriere cu SC MIRO SRL a spațiului din strada Cuza Vodă numărul 27 (613 mp). Durata contractului este de patru ani, iar valoarea lui este de 7 euro mp/lunar, adică 4.291 de euro/lunar.

În anul 2019, primăria Constanța a plătit 244.182 de lei chirie pentru acest spațiu, sumă la care se adaugă 47.895 de lei cheltuieli cu utilitățile.

SC MIRO SRL, cu sediul în Constanța, strada Cuza Vodă 27, are domeniul de activitate „Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing”. În anul 2019 a avut o cifră de afaceri de 244.181 de lei (exact chiria plătită de primărie), iar profitul net a fost de 231.000 de lei. SC MIRO SRL nu are nici un salariat declarat, iar persoanele asociate în firmă sunt Mircea Liliana (50%) și Mircea Vasilica (50%), administrator fiind Mircea Marius.

Tot în anul 2017, în luna septembrie, primarul Decebal Făgădău semna un alt contract de închiriere cu SC POGAS SRL pentru spațiul situat în strada Ștefan Mihăileanu numărul 10 (892 mp). Și în acest caz, durata contractului este de patru ani, iar valoarea este de 7 euro mp/lunar, adică 6.244 de euro/lunar.

În anul 2019, primăria Constanța a plătit către SC POGAS SRL suma de 355.167 de lei, reprezentând chiria, sumă la care se adaugă valoarea utilităților de 72.474 de lei.

SC POGAS SRL are sediul în Constanța, pe bulevardul Mamaia, având domeniul de activitate „Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing”. Firma, cu 13 angajați, a avut un profit net în anul 2019 de 860.000 de lei. POGAS SRL este deținută de Moișoiu Anastasiu Maria Emilia (80%) și Dobrea Marin (20%), administrator fiind Dobrea Marin.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: