TurismAeroportul M. Kogăliceanu Constanța, pasageri într-un an cât cel din Timișoara într-o...

Aeroportul M. Kogăliceanu Constanța, pasageri într-un an cât cel din Timișoara într-o lună

S.N. Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa S.A. a transmis un comunicat de presă în care prezintă un scurt bilanț al activității din 2023. Astfel, activitatea desfăşurată în anul trecut a înregistrat un trafic total (comercial și necomercial) de 115.107 pasageri, în creștere cu 44 % faţă de anul trecut (80.007 – valoare înregistrată în 2022). De asemenea, a fost înregistrat un număr de 8129 mişcări aeronave (aterizări şi decolări) și au fost transportate 2.293 tone de marfă.

Trebuie menționat faptul că numărul pasagerilor (trafic total) din 2023 care au transitat Aeroportul M. Kogălniceanu Constanța este mai mic decât cel care au tranzitat, într-o lună, Aeroportul din Timișoara, conform datelor Asociației Aeroporturilor din România.

În ceea ce privește traficul comercial de pasageri, valoarea înregistrată a fost de 93.869 pasageri rezultați din curse efectuate în regim regulat, charter și aviație generală, observându-se și aici o creștere de 41% față de anul trecut (66.472 – valoare înregistrată în 2022).

Citește și: Cum va arăta Aeroportul M. Kogălniceanu Constanța după realizarea unui proiect de 230 de milioane de lei

După aprobarea prin hotărâre de guvern a “Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa pentru perioada 2022-2030”, s-au efectuat demersuri pentru obiectivele de investiții ale programului:

  • Creşterea securităţii și siguranţei traficului de pasageri – în execuție;
  • Upgrade balizaj luminos la pista de decolare-aterizare (PDA) – în execuție;
  • Sistem de supraveghere video, control acces – în execuție;
  • Amenajare banda pistă şi RESA (Runway End Safety Area) – în execuție;
  • Modernizare şi reabilitare sistem electroenergetic  – PT finalizat;
  • Reabilitare şi modernizare corp gardă– în execuție;
  • Extindere şi modernizare punct control 2 (PC2) – finalizat;
  • Reconfigurare fluxuri auto, reabilitare pavilion administrativ, rampă spălare maşini – DALI finalizat;
  • Aplicaţie soft management – monitorizarea conformării cu cerinţele aplicabile – finalizat;
  • Terminal pasageri sosiri/plecări intern şi international – în execuție contract proiectare și execuție  Dezvoltare terminal, turn de control și parcare;
  • Modernizare/Reabilitare pistă de decolare-aterizare (PDA);
  • Modernizare/Dezvoltare sistem căi de rulare;
  • Modernizare/Dezvoltare infrastructură acces în zona publică;
  • Dezvoltare facilităţi hangar;
  • Dezvoltare facilitate suport pentru întreţinere;
  • Dezvoltare facilităţi de alimentare a aeronavelor cu combustibil;
  • Studii de fezabilitate aferente obiectivelor de investiţii;
  • Achiziţii de echipamente de siguranţă şi securitate.

„Aceste investiţii substanţiale sunt necesare pentru a moderniza infrastructura actuală, pentru a adapta această infrastructură la noile tipuri de aeronave, atât civile cât şi militare, în vederea asigurării unor facilităţi, capacităţi de alimentare, configuraţii de parcare, platforme şi servicii pentru noile generaţii de aeronave care vor utiliza Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, aeroport considerat strategic internaţional”, susține conducerea Aeroportului.

Citește și: Aeroportul cu 45 de pasageri/lună, finanțat de Grindeanu cu 180 de milioane de lei

Cu privire la destinațiile spre care pasagerii pot călători la momentul actual, săptămânal sunt disponibile zboruri directe către Londra și Istanbul, prin cea din urmă fiind disponibile și zboruri cu escală (via Istanbul) către diverse orașe ale lumii.

„În vederea deschiderii de noi rute care să vină în întâmpinarea cerințelor pasagerilor se continuă discuțiile purtate cu companiile aeriene și touroperatorii până în prezent”, adaugă Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța.

Pentru pasagerii care aleg să zboare de pe Aeroportul din Constanța sunt disponibile opțiuni de transport în comun pe ruta Constanța – Mihail Kogălniceanu și retur (program disponibil pe www.mk-airport.ro), opțiuni de transport în regim shuttle bus precum și opțiuni de transport în regim de taxi.

Citește și: Aeroporturile din Constanța și Tulcea, în picaj. Câți călători apelează la serviciile lor

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: