ActualitateActivitatea Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, va fi sistată

Activitatea Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, va fi sistată

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (KMGI), anunță că va sista activitatea operațională a rafinăriei Petromidia Năvodari, în perioada 11 martie – 3 aprilie, pentru realizarea unei revizii tehnologice programate.

Oficialii KMGI anunță că în acest interval se vor efectua lucrări de verificare și recertificare a unităților de producție și a fluxurilor operaționale, conform legislației în vigoare. Pentru menținerea și creșterea randamentelor de producție, dar și asigurarea calității carburanților, sunt programate și lucrări de schimbare a catalizatorilor, în instalațiile din rafinărie.

„Pe fondul acestor lucrări, compania va sista procesele operaționale și din rafinăria Vega Ploiești, care funcționează cu materii finite și semifabricate provenite din Petromidia Năvodari”, se arată în comunicatul de presă.

Lucrările vor fi realizate de specialiștii din cadrul Rompetrol Rafinare, Rominserv (contractor general al Grupului KMGI), dar și alte companii din țară.

„În toată această perioadă, compania va continua să își onoreze obligațiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienți urmând a fi asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading”, adaugă reprezentanții KMGI.

Oprirea tehnologică este o necesitate pentru buna funcționare a instalațiilor din rafinărie și face parte din strategia generală de Grup, prin care a fost stabilit un calendar precis de activități, cu revizii generale efectuate la interval de 4 ani și opriri tehnologice programate la un interval de 2 ani.

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.