UncategorizedVIDEO Arhiepiscopia a încercat să dreagă busuiocul în cazul reclamei în care...

VIDEO Arhiepiscopia a încercat să dreagă busuiocul în cazul reclamei în care apare Teodosie

După ce ziarul Dobrogea Live a publicat o parte din reclama la un „local de parastase” în care apare și ÎPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului a transmis mai multe explicații. Doar că, aceeași reclamă îi contrazice.

„IPS Teodosie nu are cum să facă reclamă unui spațiu al Bisericii”, transmite Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, preoții precizează că
„este vorba de un spațiu CONSACRAT EXCLUSIV slujirii parastaselor pe care credincioșii le solicită Bisericii. Acest spațiu a fost pus gratuit la dispoziția Bisericii, de către domnul Bogdan Dumitru, un apropiat al Bisericii și teolog, ca fiind o anexă de tip trapeză a parohiei „Sf. Mc Haralambie“ din apropiere.”

„IPS Teodosie a binecuvântat acest spațiu ca intrând în folosința parohiei respective…prin urmare nu poate fi vorba de un contract comercial de folosință sau de închiriere al spațiului respectiv, nici de o reclamă comercială la un spațiu al Bisericii”.

„În privința „clienților” și „prețurilor” la care Bogdan Dumitru se referă, este vorba doar de serviciul de tip catering care, așa cum se și aude, este oferit suplimentar, LA CERERE, celor ce folosesc spațiul respectiv. În concluzie, IPS Teodosie nu are cum să facă reclamă comercială unui spațiu al Bisericii”, explică Arhiepiscopia.

Reclama contrazice Arhiepiscopia Tomisului

Reclama la „localul de parastase” are aproximativ 2 minute. Încă de la început apare unul dintre patronii restaurantului/localului, Bogdan Dumitru, care contrazice Arhiepiscopia și spune că:

Echipa Restaurantului Dorna din Mamaia împreună cu echipa Restaurantului Rustic din Constanța au deschis primul local exclusiv de parastase. AGAPI este deschis in Constanta, str Badea Cartan nr 2, exact in spatele Restaurantului Rustic cu doua saloane la interior, fiecare cu o capacitate de 50 de locuri si o teresa generoasa in fata localului.” Așadar, nu este vorba despre un spațiu-trapeză pus la dispoziția Bisericii, ci despre un restaurant deschis de doi oameni de afaceri cu experiență în domeniu (Bogdan Dumitru deține Restaurantul Dorna din Mamaia).

Pentru ca reclama să aibă greutate și clienții să fie convinși, în clip apare și ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

„Sunt diverse restaurante unde se fac și pomeni și alte evenimente. Aceasta este consacrată exclusiv pentru pomeni. Este mare lucru să ai unde să faci pomana în tihnă”, spune Teodosie, în cadrul clipului publicitar.

Și în postarea de pe Facebook a lui Bogdan Dumitru se spune același lucru, iar primul număr de telefon pus la contact aparține unei persoane angajate la SC Dorna Stil 94 SRL (afacerea lui Bogdan Dumitru), nicidecum unei parohii sau vreunui preot:


sursa foto: Ziua de Constanța

Urmărește-ne pe:

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Doneaza