Teodosie cere daune morale de 200.000 de euro de la un jurnalist. Martor cheie în dosar este chiar Eugen Tănăsescu

Pe rolul Tribunalului Constanța a fost depus un dosar în care ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, îl dă în judecată pe jurnalistul Constantin Cumpănă și cere instanței să angajeze răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Concret, Teodosie, prin intermediul avocatului Adrian Cuculis, se plânge în fața magistraților de faptul că jurnalistul Constantin Cumpănă i-ar fi adus atingere, în spațiul public, imaginii, demnității și reputației sale de arhiepiscop prin zeci de postări denigratoare pe facebook și prin articole defăimătoare pe care le-a publicat pe mai multe site-uri.

De asemenea, Teodosie cere ca pârâtul să înlăture toate postările de pe Facebook prin care i s-a adus atingere imaginii, iar instanța să-l oblige pe Constantin Cumpănă să nu mai posteze așa ceva. Pe lângă postările de pe rețeaua socială, ierarhul vrea ca și articolele „Teodosie prins (și) cu canoanele în gură” (2021), „Teodosie să demonstreze instanței că nu este penetrat anal” (2017) și „I-o dai la cioc lui Teodosie și el îți dă parohie” (2017), scrise de acest jurnalist cu referire la el și Arhiepiscopia Tomisului, să fie șterse de pe site-ul Rezistența.

Citește și: IPS Calinic al Sucevei, despre Teodosie: Noi nu ne cățărăm pe cisterne, nu ne urcăm cu macaraua pe turle, de aceea avem mii de credincioși

Nu în ultimul rând, Teodosie vrea ca instanța să-l oblige pe Constantin Cumpănă să șteargă petiția online prin care adună semnături împotriva „fărădelegilor lui Teodosie” și să-i plătească suma de 200.000 de euro ca daune morale.

În cererea de chemare în judecată, Teodosie spune că pârâtul a venit la slujbele oficiate de acesta și ar fi aruncat cu ouă în el. Pentru a dovedi acest lucru, episcopul îi cheamă martori pe preotul Frățilă Ovidiu Mihai (fost polițist local în Năvodari, care a avut o evoluție fulminantă și ciudată în Arhiepiscopia Tomisului ajungând acum să fie protopop) și pe Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al ierarhului.

Înainte de derularea pe fond a procesului, arhiepiscopul a încercat să obțină prin intermediul unei ordonanțe președințiale interzicerea posibilității ca jurnalistul Constantin Cumpănă să mai scrie despre el și, totodată, eliminare provizoriu a mai multor articole și postări făcute pe rețelele sociale. Instanța a decis, însă, să respingă cererea arhiepiscopului.

C. Cumpănă: Teodosie este disperat și mârșav

Referitor la cererea reclamantului, privind obligația mea de a-i plăti suma de 200.000 de euro cu titlu de daune morale, îi transmit lui Teodosie că angajarea răspunderii civile delictuale, așa cum este prevăzută de Codul civil, nu se impune, întrucât aceasta presupune întrunirea cumulativă a celor patru condiții, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu”, a explicat Constantin Cumpănă pentru „Dobrogea Live”.

Mai mult, jurnalistul spune că prin articolele și postările respective nu a comis decât un exercițiu al dreptului la libera exprimare, „având obligația deontologică și morală de a supune atenției opiniei publice, spre dezbatere, faptele și opiniile unei persoane publice.

Acuzația că subsemnatul aș fi venit la slujbele lui Teodosie și am aruncat cu ouă în acesta este, evident, un delir al reclamantului, acuzație pe care trebuie să o probeze în instanță, și demonstrează nu numai disperarea și mârșăvia acestuia, ci și ura pe care o are față de mine, ca jurnalist, dar și față de oameni, în general”, mai spune Constantin Cumpănă.

Citește și:  Avocatul Cuculis, purtătorul de cuvânt al lui Teodosie. Ce spune despre preotul internat în stare gravă la ATI – Dobrogea Live

 

Urmărește-ne pe:

Doneaza