- În primăvara acestui an, Dobrogea Live a prezentat în exclusivitate cazul lui Teodor Popa (PNL), directorul CERONAV (Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale), care, în anii în care a ocupat funcția de director de studii în aceeași instituție, a semnat contracte cu firma la care este asociat unic și administrator. Posibilul conflict de interese cu iz penal face obiectul mai multor reclamații transmise Agenției Naționale de Integritate (ANI). La scurt timp după aceste dezvăluiri, Teodor Popa a decis „să scape” de terenurile pe care firma la care este unic asociat și administrator le deține. Terenurile sunt acum în proprietatea firmei fiului său.
SC For Sea Agency SRL este societatea comercială la care Teodor Popa (director general CERONAV) este administrator și asociat unic, având domeniul de activitate „activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă”, mai exact servicii de crewing. Conform declarațiilor de avere depuse în 2021-2023, Teodor Popa a încasat de la firma sa suma de 234.000 de lei și 26.000 de euro ca dividende (pentru anii 2020-2022).
Teodor Popa „scapă” de terenuri. Asociat cu fiul său pentru 15 zile
Pe 24 iunie 2024, Popa Cosmin Lucian (fiul lui Teodor Popa), care este asociat unic și administrator al SC MARCOT OVERSEAS – S.R.L. (o firmă înființată cu doi ani în urmă, cu un singur angajat și datorii de 41.000 de lei), decide „cooptarea ca asociat a Societății FOR SEA AGENCY – S.R.L., reprezentată de administrator POPA TEODOR”. În consecință, Teodor Popa (For Sea Agency) vine cu un aport în natură la capitalul social, în valoare de 284.700 lei (57.000 de euro), reprezentând următoarele terenuri:
- teren extravilan arabil situat în localitatea Agigea, parcela A320/94/10, lot 10, în suprafaţă de 1.000 mp, cu număr cadastral 101788, înscris în cartea funciară nr. 101788 a localităţii Agigea;
- teren extravilan arabil situat în localitatea Agigea, parcela A320/94/11, lot 11, suprafaţă de 1.000 mp, cu număr cadastral 101793, înscris în cartea funciară nr. 101793 a localităţii Agigea;
- teren extravilan arabil situat în localitatea Agigea, parcela A320/94/12, în suprafaţă de 1.000 mp, cu număr cadastral 101789, înscris în cartea funciară nr. 101789 al localităţii Agigea;
- teren extravilan arabil situat în localitatea Agigea, parcela A320/94/13, în suprafaţă de 1.000 mp, cu număr cadastral 101787, înscris în cartea funciară nr. 101787 a localităţii Agigea;
- cota indiviză de 12/92 din terenul extravilan arabil situat în localitatea Agigea, parcela A320/94/33, în suprafaţă totală de 2.849 mp, cu număr cadastral 101189, înscris în cartea funciară nr. 101189 a localităţii Agigea.
Ca urmare, capitalul social al firmei fiului ajunge la valoarea de 284.900 lei, divizat în 28.490 părţi sociale a câte 10 lei fiecare, Cosmin Lucian Popa deținând 1%, iar For Sea Agency (Teodor Popa) 99%.
După exact 15 zile, în data de 10 iulie 2024, Cosmin Lucian Popa și For Sea Agency SRL (Teodor Popa) decid retragerea din SC MARCOT OVERSEAS SRL a For Sea Agency SRL, firma lui Teodor Popa cesionându-și la valoarea nominală părțile sociale. Cu alte cuvinte, fiul a plătit firmei tatălui suma de 284.700 de lei, iar terenurile i-au rămas firmei sale, o firmă despre care am menționat că are doar pierderi de 41.000 de lei, iar în anul 2023 a avut o cifră de afaceri de 2.000 de euro.
Mai mulți specialiști în domeniul tranzacțiilor comerciale consultați de Dobrogea Live au confirmat faptul că o astfel de manevră petrecută în intervalul a 15 zile maschează transferul de proprietate al terenurilor, adică Teodor Popa, directorul CERONAV a vrut să scape de terenuri sau să le pună în siguranță pe numele altei persoane juridice.
Citește și: CERONAV, reprezentat în Austria de o persoană intrată în atenția Agenției Naționale de Integritate
Mai mult, sursele noastre au indicat faptul că în multe astfel de cazuri terenurile sunt subevaluate, iar valoarea nominală a acestora nu reprezintă și valoarea reală a lor. De aceea, am consultat mai multe site-uri imobiliare și am găsit oferte de vânzare a unor terenuri în proximitatea celor patru loturi pe care firma lui Teodor Popa le-a avut până în vara aceasta.
Astfel, am găsit terenuri la prețul de 20 – 22 euro/mp, ceea ce demonstrează că Teodor Popa a diminuat valoarea terenurilor înainte de a se asocia cu fiul său. Doar dacă luăm cele patru loturi a 1000 de mp fiecare, vedem că SC For Sea Agency SRL putea obține în jur de 80.000 de euro prin vânzarea lor pe piața liberă (dacă s-ar fi dorit valorificarea terenurilor).
Dobrogea Live i-a solicitat lui Teodor Popa un punct de vedere cu privire la această operațiune prin care a „scăpat” de mai multe terenuri pe care le deținea pe firmă. Directorul CERONAV nu ne-a transmis niciun răspuns.
De asemenea, am încercat să-l contactăm și pe Cosmin Lucian Popa pentru un punct de vedere. În cazul său, era interesant de văzut de unde a avut suma de 284.700 de lei cu care a cumpărat părțile sociale de la firma tatălui său. Pe rețelele sociale, Cosmin Lucian se prezintă drept „personal trainer”. Nici de la el nu am primit vreun răspuns.