Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită (ADU) la Primăria Constanța, a susținut vineri, 17 mai, o conferință de presă în fața clădirii fostei Creșe nr. 6 – Aleea Topolog. Stelian Ion i-a lansat, zilele trecute, o invitație actualului primar pentru a participa împreună la această conferință. Vergil Chițac a anunțat că intenționează să demoleze această clădire.
„L-am invitat pe Chițac la o discuție despre viitorul Constanței. Astăzi, strălucește prin absență. O să purtăm noi discuția cu constănțenii pentru că pe el nu-l interesează ce se întâmplă cu orașul”, a spus Stelian Ion.
De asemenea, candidatul ADU a arătat că reconstruirea Creșei nr. 6 este unul dintre primele obiective propuse în mandatul său de primar. „Ruina aceasta este imaginea fidelă a interesului PNL, PSD, Vergil Chițac față de oraș.”
Stelian Ion a vorbit despre nevoia constănțenilor de a avea noi creșe, grădinițe și școli. „În ultimii 30 de ani nu s-a construit nimic. Sunt familii de tineri care nu au unde să-și ducă copiii. Am identificat și în alte cartiere locuri unde se pot construi parcuri, creșe, grădinițe noi. Nu ne întindem cu promisiunile. Începem cu ceea ce se poate face: patru unități de învățământ”.
Pentru a stopa plecarea tinerilor din municipiul Constanța, Stelian Ion spune că este necesară, printre altele, construirea și amenajarea de noi săli de sport. În plus, trebuie ca fiecare școală să dispună de o sală de sport, acolo unde este și teren suficient pentru o astfel de construcție.
În continuare, Stelian Ion a abordat tema siguranței copiilor în școli. „Primăria trebuie să aloce bani pentru paza în școli. Chițac spune ca nu e nevoie. Este aberant și denotă o lipsă de interes la adresa părinților și copiilor. Taie bani de la învățământ, dar dă un milion de euro pe beculețe sau face festivități pe mulți bani publici, doar pentru că e campanie electorală. Face asta în loc să amenajeze terenuri de sport.”
Programul de guvernare locală al lui Stelian Ion (ADU) care poate fi consultat AICI.
„Constanța este în haos, din punct de vedere al traficului, un haos născut din disperarea lui Chițac de a termina în campanie niște lucrări. După el, potopul… A secționat rădăcinile arborilor pe bulevardul Mamaia. Se face o lucrare de proastă calitate acolo”, a mai spus Stelian Ion.
Revenind la zona Creșei nr. 6, candidatul la funcția de primar al Constanței a spus că nu doar reabilitarea clădirii se va face pe Aleea Topolog, ci și o parcare supraetajată.
„Din 9 iunie schimbăm lucrurile în Constanța! Pe 9 iunie puneți ștampila pe poziția 9”, i-a îndemnat Stelian Ion pe constănțeni.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Comandat de PARTIDUL UNIUNEA SALVATI ROMÂNIA; Executat de Asociația „De la Dunăre la Mare” în ziarul on line „Dobrogea Live”. COD MANDATAR 21240009