Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat conflictul de interese de natură administrativă în cazul lui Ștefan Ilie (PNL), primarul municipiului Tulcea.
„În perioada exercitării mandatului de primar al Mun. Tulcea, a participat la luarea unor decizii și a emis o serie de acte administrative care au avut ca rezultat un avantaj patrimonial pentru sine. Astfel, ȘTEFAN ILIE a emis autorizații de construire și certificate de urbanism pentru societatea comercială de la care, ulterior, a achiziționat un imobil”, transmite ANI într-un comunicat de presă.
Citește și: Prefectul Tulcei, ironic la adresa primarului Ștefan Ilie: Orașul nu-i comună
Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 („Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoană ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”), art. 71 („Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public”) și art. 76 („Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.
Citește și: Primarul Tulcei, acuzat de dictatură: „Führer-ul Ilie”. Și Jandarmeria Tulcea este acuzată că „apără hoția”
Conform declarației de avere depuse în anul 2023, Ștefan Ilie a achiziționat în anul 2021 un apartament de la SC Central Horeca SRL, firmă deținută de George Șinghi și Mihai Șinghi.