Ultimele ȘtiriUPDATE Stadiul lucrărilor RAJA din Constanța desfășurate în intervalul 11 – 13...

UPDATE Stadiul lucrărilor RAJA din Constanța desfășurate în intervalul 11 – 13 octombrie 2022

UPDATE 13.10.2022, 10:53

În cursul nopții trecute, echipele care au acționat timp de 36 de ore la nivelul conductei de aducțiune ce asigură necesarul de apă din Stația de Pompare Caragea Dermen către Stația de Pompare Călărași au reușit să finalizeze lucrările. Fiind vorba despre o instalație nouă, au fost necesare mai multe verificări și probe înainte de umplerea acesteia. Ulterior, s-au făcut manevrele de repunere în funcțiune a sistemului. În prezent, în orașul Constanța s-a reluat deja furnizarea apei în majoritatea zonelor, apreciind că, până în jurul orei 11.30, pe măsura umplerii rețelei și în funcție de consum, toți constănțenii afectați de aceste intervenții vor avea apă la robinete la parametrii normali.Și pe conducta de aducțiune ce asigură necesarul de apă în cartierele Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus și Impact și în orașul Ovidiu s-a început alimentarea cu apă, în cursul acestei dimineți. Însă, în urma operațiunii, unul dintre tronsoanele mai vechi ale conductei a cedat, fiind necesară intervenția imediată. Prin urmare, a fost întreruptă din nou alimentarea cu apă și golită instalația. Momentan se desfășoară lucrări pentru remedierea avariei, urmând ca, la finalizarea acesteia, furnizarea apei să se facă lent și treptat pentru evitarea producerii altor avarii și în funcție de configurația rețelei în zona de distribuție.Estimăm că reluarea furnizării apei la parametrii normali în cartierele Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus și Impact și în orașul Ovidiu se va realiza în jurul orei 16.00.Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!Biroul de Comunicare

UPDATE 12.10.2022, 15:41

„Intervențiile pentru racordarea tronsoanelor de conducte noi de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, la rețeaua existentă și de conectare a mai multor puțuri la instalația nou executată respectă graficul de execuție.Până în prezent, o parte dintre lucrări au fost finalizate, iar altele sunt pe punctul de a fi încheiate. În zonele Caragea Dermen și Cișmea 1A au fost poziționate și îmbinate tronsoanele înlocuite și se lucrează pentru cuplarea acestora la instalația existentă.Preconizăm că în jurul orei 22.00 se vor finaliza toate intervențiile urmând a se face manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.Amintim consumatorilor că timpul necesar pentru încărcarea cu apă a rețelei de distribuție poate varia între 10 și 12 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat. Vă mai transmitem câteva imagini și filmări de la locurile de intervenție. Vom reveni cu amănunte!” Biroul de Comunicare al RAJA S.A.

Știrea inițială

Lucrările care au debutat în cursul nopții trecute se află în plină desfășurare. Au fost deschise 5 zone de lucru cu 10 puncte de intervenție unde echipe ale constructorului, dar și ale RAJA S.A. lucrează în ritm susținut pentru înlocuirea și conectarea unor noi tronsoane de conducte pe rețelele de aducțiune ce asigură alimentarea cu apă de la Stația de Pompare Caragea Dermen către Stația de Pompare Călărași, dar și către cartierul Palazu Mare și o parte a orașului Ovidiu. Totodată, se realizează racordarea puțurilor din incinta SP Caragea Dermen la instalația nou executată, concomitent cu dezafectarea vechii legături. Lucrările de reabilitare a conductelor de aducțiune sunt realizate atât cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, program ce prevede investiții în Municipiul Constanța de peste 100 milioane de euro în infrastructura de apă și de canalizare, cât și cu fonduri proprii.

Rețeaua înlocuită are o vechime de aproximativ 50 ani. Prin acest proiect se va mări capacitatea de transport de la sursele de mare adâncime, având în vedere că necesarul de apă crește odată cu expansiunea demografică, dar mai ales în perioada sezonului estival, când exista riscul să nu putem asigura serviciile la parametrii cantitativi optimi.

Pentru executarea acestor operațiuni de anvergură în bune condiții și pentru a respecta timpul de finalizare a intervențiilor, lucrările pregătitoare au debutat încă de săptămâna trecută. S-au degajat zonele și s-a asigurat protecția acestora, s-au făcut săpături, au fost pregătite echipamentele, piesele și dispozitivele necesare.

În orașul Ovidiu zona afectată de lipsa apei a fost extinsă și în perimetrul delimitat de Șos Națională – str. Poiana – str. Frunzelor și în cartierul Rezidențial Ovidiu Sud. Această măsură a fost necesară din cauza presiunii și a debitului mare de apă în zona unde se efectuează conectarea la rețeaua de aducțiune a conductei cu diametrul de 300 mm, ce deservește o parte din localitatea Ovidiu.  

Vom reveni cu amănunte!”, Biroul de Comunicare al RAJA S.A.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.