Firma care a realizat studiul de prefezabilitate al spitalului policlinic pe care municipalitatea intenționează să îl construiască în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase estimează că unitatea medicală va costa 335,3 milioane lei.
De asemenea, exploatarea și întreținerea spitalului ar urma să coste 4,2 milioane lei pe an.
Deși studiul de prefezabilitate a fost finalizat, Primăria Constanța nu a identificat încă sursa de finanțare fermă a proiectului, fiind luate în calcul mai multe variante, precum bugetul local, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Programul Operațional pentru Sănătate (POS), Programul Operațional pentru Infrastructură Mare (POIM) sau Compania Națională de Investiții (CNI).
Potrivit proiectului, spitalul de 4 etaje, care se va desfășura pe o suprafață de 12.700 mp va dispune de 135 de paturi.
Noul spital ar urma să fie construit pe un teren de peste 6.000 mp aflat în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
Studiul de prefezabilitate urmează să fie votat vineri în ședința de Consiliu Local.