Senatorul constănțean Remus Negoi (USR) a afirmat că îi va face interpelare prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, pentru că nu a luat măsuri în privința a două construcții ridicate ilegal pe faleza Mangaliei.
’’Pe faleza Mangalia continuă lucrările la construcțiile edificate ilegal. În urma demersurilor făcute anul trecut de colega mea, Semiran Abdurefi, Inspectoratul de Stat în Construcții a răspuns că nu există autorizații de construcție pentru aceste clădiri.
În plus, sunt interzise lucrările de construcție și amenajare în stațiunile turistice în perioada sezonului estival, dar acest lucru nu se respectă pe șantierul de pe faleza din Mangalia.
Voi face o interpelare către prefectul județului Constanța care avea obligația să oprească aceste lucrări’’, a scis parlamentarul pe pagina sa de Facebook.
În 2022, proprietarii hotelului Corsa din Mangalia au început săparea fundațiilor pentru două vile chiar pe faleza Mangaliei, terenuri intabulate abuziv în mandatul primarului Zanfir Iorgus, și concesionate ulterior către finii săi, Liliana Daniela și Remus Octavian Becheru.
Aceștia au ridicat cele două clădiri cu etaj pe faleza din fața Hotelului Corsa pe un teren de 428 mp și unul de 347 mp, ambele aflate în domeniul public al statului, după cum ne-a transmis Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL).
Inspectoratul de Stat în Construcții au constatat ilegalitatea proiectului, însă prefectul Silviu Coșa a preferat, ca și în alte cazuri, să închidă ochii la ilegalitățile comise grupurile de interese constituite chiar de colegii săi de partid.
Sursa foto: Semiran Abdurefi