PoliticăRemus Negoi: Am depus un proiect de lege care vizează obligarea autorităților...

Remus Negoi: Am depus un proiect de lege care vizează obligarea autorităților să asigure locuri de joacă pentru copiii cu dizabilități

Senatorul constănțean Remus Negoi, preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Senat, a organizat o masă rotundă la care au fost dezbătute politicile de incluziune a copiilor cu dizabilităţi şi familiile lor.

Senatorul USR a amintit că anul trecut a fost depus un proiect de lege care urmărește ca autoritățile publice locale să fie obligate să adapteze regulamentele și planurile de amenajare prin amplasarea de echipamente potrivite pentru copiii cu dizabilități.

’’Ca preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Senat, am organizat masa rotundă pe tema serviciilor şi soluţiilor prietenoase pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile lor.

Evenimentul a fost organizat împreună cu reprezentanţa UNICEF România.

UNICEF a dezvoltat în ultimii ani în România mai multe proiecte pentru incluziunea socială a copiilor cu dizabilităţi şi pentru promovarea educaţiei incluzive care sunt exemple de bună practică ce pot fi preluate şi extinse la nivel naţional.

Conform Convenţiei cu privire la drepturile copilului, dreptul copiiilor la joacă este un drept fundamental de care toți copiii trebuie sã se bucure în toate spaţiile special amenajate. Pentru copiii cu dizabilitati este cu atât mai important să socializeze şi să îşi dezvolte abilităţile psiho-motorii împreună cu ceilalți copii.În acest sens, personal am depus anul trecut, împreună cu senatoarea Anca Dragu, un proiect de lege care urmărește ca autoritățile publice locale să fie obligate să adapteze regulamentele și planurile de amenajare prin amplasarea de echipamente specifice, pe lângă cele clasice, astfel încât să creeze locuri de joacă şi pentru activităţi recreativ-sportive incluzive. Acestea oferă oportunități pentru copiii cu dizabilități de a se implica în experiențe benefice din punct de vedere al dezvoltării’’, se arată într-o postare a senatorului Remus Negoi.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: