Proiectul de reabilitare a fostului Hotel Bulevard din Peninsulă, clădire veche de peste 100 de ani, este în plin proces de elaborare, iar în prezent se lucrează la conceptul arhitectural al clădirii, au declarat pentru „Dobrogea Live” reprezentanții proprietarului.
Potrivit acestora, prin proiectul la care se lucrează se dorește reconstituirea fidelă a clădirii originale, în condițiile în care elemente arhitecturale importante s-au pierdut de-a lungul vremii.
„Procesul de elaborare a proiectului este destul de anevoios, având în vedere că, de-a lungul timpului, s-a constatat pierderea anumitor elemente arhitecturale de pe fațade, care prin proiectul propus, vor trebui reamplasate. În ceea ce privește conceptul arhitectural, acesta se elaborează ținându-se cont atât de expertizele tehnice elaborate de-a lungul anilor, având în vedere că acest imobil a mai suferit intervenții de reabilitare, cât și pe baza studiului istoric, astfel încât tot ceea ce a existat inițial și s-a pierdut, sa fie recuperat”, spun reprezentanții proprietarului.
Confrom acestora, în primă fază, clădirea va fi propusă cu funcțiune de clădire de birouri, însă se ia în calcul și funcțiunea de hotel dacă planul urbanistic zonal se va actualiza conform propunerilor.
Clădirea dispusă pe patru nivele (S+P+2E) este proprietatea omului de afaceri Andrei Muntmark.
Istoria clădirii
Hotel Bulevard a fost ridicat în 1912 de Vasile Marinescu după planurile arhitectului Mihail Eftimie.
Potrivit regretatei Doina Păuleanu, lucrările de edificare a clădirii au costat 200.000 de lei, iar primăria i-a acordat constructorului un premiu de 1.000 lei pentru „lucrări de artă”.
La 12 august 1928, la parterul clădirii se inaugurează un restaurant, eveniment despre care presa vremii scria: „La hotelul Bulevard din orașul nostru se va inaugura duminică cel mai elegant local de Restaurant, Cafe Bar și Cofetărie, sub conducerea dlui. antreprenor Aurel Theodorescu, cunoscut îndeajuns publicului pentru specialitatea și priceperea sa de conducere în această branșă. Acest local, prin faptul cum este aranjat și instalat, poate rivaliza cu cele mai mari localuri din Occident”.
În anul 1931, după moartea lui Vasile Marinescu, soția acestuia vinde hotelul familiei Tîrpă.
Zece ani mai târziu, hotelul a fost rechiziționat pentru soldații germani, și, ulterior, pentru ofițerii sovietici.
După instalarea comunismului, clădirea a fost naționalizată, însă a fost recuperată după Revoluție de moștenitori în urma unui proces de revendicare.
În prezent, clădirea care dispune și de un teren de 367 mp, este în proprietatea lui Andrei Muntmark, care mai deține casa Albert Theiler (renovată recent) și Casa Manicatide, despre care vom veni cu noutăți într-un material viitor.
Surse foto epocă: Ziua și vrosulescu.blogspot
Citește și: Restaurarea casei de 100 de ani, care a aparținut lui Albert Theiler, a fost finalizată