Marea NeagrăPrimul gaz din zăcămintele "Ana" și "Doina" din Marea Neagră va fi...

Primul gaz din zăcămintele „Ana” și „Doina” din Marea Neagră va fi extras în iunie. BSOG a finalizat conducta terestră a proiectului Dezvoltare Gaze Naturale Midia

Lucrările la conducta terestră a proiectului Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) au fost finalizate, iar primele gaze din zăcămintele „Ana” și „Doina” ar putea să fie extrase începând cu luna iunie a acestui an, au declarat pentru “Dobrogea Live” surse apropiate obiectivului energetic.

“Miercuri a avut loc recepția conductei terestre de 4 km, însă mai sunt de parcurs etape până la finalizarea proiectului. Acum se lucrează la forarea celei de a treia sonde (din cinci n.r.) și la finalizarea stației de tratare a gazului, care este cel mai important segment din MGD. Estimăm că producția de gaze va începe în luna iunie”.

MDG este primul proiect de exploatare de gaze dezvoltat de la zero în apele teritoriale românești în ultimii 30 de ani.

Compania estimează că instalațiile din zăcămintele Ana și Doina au capacitate de producție de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României.

Proiectul MGD constă în săparea a cinci sonde de producţie, instalarea unei conducte submarine de 121 km și a unei conducte terestre de 4,1 km.

Aceasta din urmă, care a fost recepționată cu ieri, va duce gazul la o staţie de tratare amplasată în zona Vadu.

Gazele tratate vor fi livrate prin staţia de măsurare către Sistemul Naţional de Transport operat de Transgaz.

Proiectele din Marea Neagră nu vor fi afectate de conflictul din Ucraina

Sursele menționate ne-au transmis că proiectul nu este afectat de conflictul din Ucraina, deși perimetrele pe care se desfășoară dezvoltarea energetică este poziționată relativ aproape de ape teritoriale cu statut incert în contextul dat.

De asemenea, autoritățile din Energie dau asigurări că nici proiectul de exploatare al celui mai mare zăcământ identificat în apele românești din Marea Neagră, care se află deocamdată doar pe hârtie, nu urmează să aibă de suferit în urma invaziei din Ucraina.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, George Sergiu Niculescu, a declarat pentru “Dobrogea Live” că războiul din aproprierea platoului continental român “nu va afecta viitorul proiect din perimetrul Neptun Deep și nu pune în pericol semnarea contractului între Romgaz și Exxon, întrucât acesta vizează chiar eliminarea dependenței față de gazul din Federația Rusă. Cu toate acestea, după semnarea contractului pentru Neptun Deep va fi nevoie de cel puțin patru ani până la începerea exploatării”.

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de exploatare a gazului din Marea Neagră, din care România va deține jumătate odată cu semnarea achiziției părții deținute de Exxon.

Sursa foto: energynomics.ro

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.