Primării DobrogenePrimarul Vergil Chițac majorează taxele și impozitele constănțenilor cu complicitatea PSD și...

Primarul Vergil Chițac majorează taxele și impozitele constănțenilor cu complicitatea PSD și PNL

USR Constanța a transmis vineri, 27 septembrie, un comunicat de presă în care arată că, în cadrul Comisiei 5 de evaluare a proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor la nivelul municipiului Constanța, atât consilierii municipali PNL, cât și consilierii PSD au dat voturi pozitive tuturor propunerilor făcute de primarul Vergil Chițac cu privire la noile taxe și majorări pe care vrea să le pună în aplicare începând din 2025.

O taxă de salubrizare de 20 de lei de persoană pe lună, taxă pentru rezervarea unui loc de parcare de 600 de lei sau o taxă de 200 de lei pe an pentru fiecare autoturism deținut sunt „cadoul“ pe care primarul Chițac și consilierii PSD-PNL îl vor face constănțenilor începând din 2025”, spun cei de la USR Constanța.   

Proiectul cu noile taxe, propuse de Chițac și aprobate de PSD și PNL, va fi supus la vot în cadrul ședinței de Consiliu Local de luni, 30 septembrie. Și de această dată, ședința se va desfășura exclusiv în format online, prezența fizică a cetățenilor fiind astfel restricționată total.

Citește și: Alexandru Sorin Bădoiu, consilier local ales: „Creșterea taxelor în Constanța, oraș administrat catastrofal, este o insultă la adresa cetățenilor”

În perioada de consultare publică a proiectului, USR Constanța  a trimis mai multe propuneri de modificare, însă doar una singură a fost luată în considerare.

„Este vorba despre reducerea cu 20% a impozitului pe clădiri și terenuri pentru persoanele care donează sânge de cel puțin 3 ori într-un an calendaristic. Aceasta face parte din proiectul consolidat în urma consultării publice și sperăm că va fi susținută prin vot de toți consilierii locali, indiferent de apartenența politică”, Florin Cocargeanu, liderul grupului de consilieri municipali USR Constanța:

Pentru că celelalte propuneri nu au fost incluse în proiect, USR Constanța le-a depus sub formă de amendamente ce vor fi supuse votului consilierilor în cadrul ședinței de luni.

Iată care sunt amendamentele USR:

– stabilirea taxei pentru rezervarea unui loc de parcare în cuantum de 282 de lei/an, majorarea de 27 de lei reprezentând rata inflației. Propunerea primarului Chițac este ca această taxă să fie 600 de lei/an, o creștere imensă și nejustificată. Problema lipsei locurilor de parcare la nivelul municipiului nu va fi rezolvată prin impunerea unei taxe aberante, ci prin eficientizarea transportului în comun și prin construirea de noi parcări;

– stabilirea taxei de salubrizare în cuantum de 10 lei de persoană pe lună. Deși vrea să crească această taxă la 20 de lei, Vergil Chițac nu le-a dat constănțenilor niciun argument valid care să susțină majorarea. Nu au fost contractate servicii adiționale, iar calitatea serviciilor va rămâne aceeași.

– eliminarea din proiect a taxei pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanța. Având în vedere că la intrările în oraș nu există parcări de tip “park and ride”, iar transportul în comun este depășit și deloc adaptat nevoilor actuale, introducerea acestei taxe este neîntemeiată.

„Sperăm ca, în ultimul ceas, consilierii PSD și PNL să realizeze că un vot dat pentru un proiect ce conține asemenea taxe aberante va fi o lovitură puternică în bugetul fiecărui constănțean. 2025 se preconizează a fi un an cu mari dificultăți financiare, iar în condițiile unei vizibile risipe a banului public pe care primarul Chițac a făcut-o în decursul celor patru ani de mandat, punerea unei asemenea presiuni pe buzunarul constănțenilor este absurdă”, spune Stelian Ion, președintele USR Constanța.

Citește și: Petiția inițiată de USR Constanța împotriva creșterii taxelor locale a adunat 351 de semnături. „Până nu le ajunge cuțitul la os, nu sunt implicați”

Primarul Chițac propune majorări de taxe semnificative

Conform proiectului aflat în dezbatere publică până pe 26 august, administrația Chițac va crește semnificativ taxele și impozitele locale. Iată câteva exemple:

  • cuantumul taxei de salubrizare datorată de toți utilizatorii casnici va crește la valoarea de 20 lei/persoană/lună, față de 8 lei/persoană/lună cât este acum
  • stabilirea taxei de rezervare loc parcare pentru persoane fizice în cuantum de 600 lei/an
  • toate impozitele și taxele locale vor crește cu 10,4% (valoarea inflației)
  • instituirea unei taxe pentru ocuparea temporară, cu autovehicule, a domeniului public sau privat al Municipiului Constanța – 200 de lei/an pentru mașinile înregistrate fiscal pe raza municipiului

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.