Termoficare SRL (fosta RADET), compania municipiului Constanța care se ocupă cu serviciului public de alimentare centralizată cu energie termică va avea un nou director: Teodor Popa (PNL), prietenul primarului Vergil Chițac (PNL).
Teodor Popa a fost director de studii la CERONAV și chiar director general pentru un an al acestei instituții. Numele lui Popa apare în cel puțin două dosare penale despre care Dobrogea Live a scris, astfel că numirea sa la conducerea Termoficare SRL nu face decât să ridice foarte multe semne de întrebare cu privire la intențiile bune ale primarului și Consiliului de Administrație cu această companie.
Teodor Popa ar prelua funcția de director general Termoficare SRL de la Liviu Popa a cărui mandat urma să înceteze pe 29 septembrie, conform site-ului companiei.
Teodor Popa, probleme penale
Teodor Popa face obiectul unei cercetări penale privind un posibil conflict de interese. Dobrogea Live a dezvăluit modul în care Popa și-a pus semnătura pe contractele încheiate de CERONAV chiar cu firma la care era unic asociat și administrator. Dosarul trenează la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, procurorii fiind sesizați chiar de Agenția Națională de Integritate (ANI). Citește aici investigația pe larg.
Un alt dosar penal, în care este implicat Teodor Popa, s-a deschis la sesizarea conducerii CERONAV cu privire la posibile fapte de delapidare. Concret, în perioada în care Popa a fost director general (decembrie 2023 – decembrie 2024) unele persoane au finalizat cursuri fără să treacă pe la casieria instituției, așa cum prevăd regulamentele. Conform unui răspuns oficial, au fost depistați până acum „16 cursanți care au urmat cursurile GWO organizate la nivelul instituției fără a achita contravaloarea acestora”, transmite CERONAV. Citește pe larg despre acest subiect.
Așadar, Teodor Popa pleacă pe ușa din dos din Ceronav, cu două dosare penale aflate în curs de cercetare. Principala lui calitate este aceea de a fi prietenul primarului Vergil Chițac.
Citește și: