Preotul Radu Cristian Herțeg a fost condamnat (în martie 2022) la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată. Împotriva deciziei definitive a Curții de Apel Cluj preotul a depus o contestație în anulare (în septembrie 2022), iar instanța a admis această contestație și a încetat procesul penal ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Joi, 30 mai, credincioșii bisericii Sf. Antonie cel Mare din municipiul Constanța (zona Galeriile Soveja) au fost anunțați de IPS Teodosie că noul paroh va fi Radu Cristian Herțeg, un preot venit din zona Clujului, cu un trecut nu tocmai demn de haina preoțească. Fostul paroh, preotul Bogdan Moise, care este și decanul Facultății de Teologie din Constanța, a fost mutat la parohia Sfinții Trei Ierarhi.
„Este un preot credincios, râvnitor, plin de înțelepciune și plin de echilibru”, a spus despre Herțeg IPS Teodosie în cadrul slujbei oficiate joi.
Încă din decembrie 2021, Dobrogea Live a scris că în anturajul IPS Teodosie a apărut preotul care la acea vreme era condamnat în prima instanță pentru constituire de grup infracțional organizat. Preotul a trecut și prin arestul DIICOT, iar dosarul în care a fost inculpat are un prejudiciu de 1.343.355 de euro, 63.596,25 de USD şi 45.911,70 de lei.
Preot în Australia, inculpat în România
Preotul Radu Cristian Herțeg a slujit în Australia la parohia Sfinţii Martiri Brâncoveni din Sydney. După ce presa a relatat că el este inculpat într-un dosar penal, preotul a revenit în țară, iar o perioadă nu s-au știut prea multe despre el.
Radu Cristian Herţeg a studiat teologia la Cluj-Napoca şi Oradea, fiind hirotonit preot în anul 2016 de către Episcopul Mihail al Australiei şi Noii Zeelande pe seama bisericii Sfinţii Martiri Brâncoveni din Sydney, unde ajunge să fie instalat în decembrie 2017.
În iunie 2017, la Tribunalul Cluj începea un proces în care 29 de persoane au fost inculpate pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, urmat de comiterea infracţiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Unul dintre inculpați a fost chiar preotul Herțeg.
Inculpatul „săgeată„
Procurorii DIICOT arată că începând cu anul 2009 şi până în anul 2012 gruparea din care făcea parte preotul s-a ocupat cu „falsificarea de pagini de internet ale unor bănci pe care le-a transmis prin spam persoanelor vătămate în scopul obţinerii datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică ale acestora“. Prejudiciul se ridică, spun anchetatorii, la suma de 1.343.355 de euro 63.596,25 de USD şi 45.911,70 de lei.
Radu Cristian Herţeg, ar fi avut rolul de „săgeată“ în activitatea infracţională a grupării, susţin procurorii. „Iniţial a efectuat doar retrageri de numerar provenind din tranzacţii frauduloase, după care a trecut la racolarea altor «săgeţi», atrăgându-i în activitatea infracţională, determinându-i să-şi deschidă conturi bancare în care să primească sume de bani provenind din transferuri frauduloase, contra unui comision de aproximativ 25% din sumele retrase“, spun procurorii.
Angajaţii băncii, de unde inculpatul retrăgea banii, i-au atras atenţia că aceştia provin din tranzacţii dubioase, astfel că Herţeg a ieşit din schema infracţională în septembrie 2012. „Atunci când activitatea infracţională a inculpatului a încetat datorită faptului că funcţionarii bancari s-au sesizat cu privire la caracterul fraudulos al tranzacţiilor, acesta a continuat să comită fapte de sprijinire a grupului, atrăgând în activitatea infracţională alte persoane, şi a continuat să îşi reţină o parte din comisionul aferent retragerilor pe numele noilor «săgeţi» racolate de el“, se mai arată în rechizitoriu. Totalul prejudiciului creat de Herţeg a fost de 81.651 de euro.
Inculpatul Radu Cristian Herţeg a intrat în vizorul DIICOT încă din noiembrie 2012, la două luni după ce a retras banii furaţi din conturile unor clienţi ai băncilor. Pe 27 noiembrie 2012, Judecătoria Cluj-Napoca decide arestarea preventivă a tânărului. Acesta stă în arest până pe 6 decembrie 2012 când Tribunalul Cluj decide să-l elibereze, sub interdicţia de a nu părăsi localitatea (Cluj-Napoca), interdicţie de sub care va ieşi după o vreme.
Avocatul lui a arătat în solicitarea de ridicare a arestului preventiv că „inculpatul a aderat la constituirea unui grup infracţional în anul 2011, şi-a recunoscut vinovăţia, însă nu a cunoscut de unde vine această sumă. Inculpatul nu ştia de activitatea infracţională şi la rugămintea unui prieten a ridicat acele sume de bani şi evident regretă comiterea faptei“, se arată în încheierea magistraţilor. Nu în ultimul rând, pentru eliberarea clientului său, avocatul invocă faptul că acesta nu are antecedente penale şi este absolvent al facultăţii de Teologie.
Pe parintele Moise Bogdan il cunosc dar pe escrocul asta nu!
Sa făcut o mare nedreptate cu inlocuirea părintelui Bogdan fondatorul acestui sfânt lăcaș.Ne-a lăsat un gust amar ,păcat de sacrificiul tuturor că acum avem un infractor pus paroh intr-o biserică nou noută .Este dreptul părintelui Bogdan să slujească si să se bucure de munca sa.
Nu vă mai spovediti la el ca ăsta vă fură și zahărul din ceai!
Rușine spagoveanului, Rușine, Rușine și mare nesimțire!
Tupeul lui Spagovenul nu mai are limite iar cei care au contribuit la ridicarea bisericii
și cei care se duc la această biserica, cu puținul lor, nu au avut curajul sa-l scuipe pe șoriciul gros.
Această biserică a fost ca și copilul preotului Bogdan și Spagoveanul vine să
il fure pentru că este urmărit pas cu pas și nu mai poate să-și bage mâna cea lungă în borcanul cu miere.
Acest fariseu nu are nici un Dumnezeu ?
Să nu mai vorbim de Tupeul acestui popă, Herțeg, care pentru a se ascunde de furia celor pe care ia furat de banii din conturi, crezând că nimeni din Constanța nu află.
Halal popă! Toată suflarea Constanței o să se spovedească la el să-i spună ceva despre conturile din bănci !
Cel mai nenorocit slujitor al lui Dumnezeu,acest Teodosie!!Cel mai scârbos om posibil!!Iar popa inlocuitor, RUȘINE!! Habar nu are de preoție!!Nu știe ce are de spus la slujbă….!! Rușine vouă, distrugeți tot ceea ce înseamnă credința și încrederea oamenilor!!Tot respectul părintelui Bogdan care a fost trup și suflet acestei ctitorii, de la începuturile ei!!
Aceasta biserică, era cel de al cincilea copil al preotului paroh Bogdan Moise. Prin hotărârea luată de IPS Teodosie, acesta a lăsat acest copil orfan.
Ne pare foarte rău că nu l mai avem lingă noi pe preotul Moise. Ii mulțumim pentru tot ce a făcut. Ii dorim numai bine.
Păcat s-a făcut o mare nedreptate noi al vrem înapoi pe părintele bogdan Moise era duhovnicul meu regret mult ca,a fost schimbat cu cine nu trebuia
Ruine,mare rusine, ,,sfinte” parinte Spago .Din comportamentul tau esti un om josnic,un om murdar.