0.4 C
Constanța
miercuri, decembrie 1, 2021
AcasăPoliticăPartidul lui Dragnea are deja 2.600 de membri în județul Constanța, spun...

Partidul lui Dragnea are deja 2.600 de membri în județul Constanța, spun reprezentanții filialei teritoriale

  • Vicepreședintele filialei județene Constanța este convins că în anul 2024, APP va fi al doilea ca importanță în Parlamentul României.
  • “AUR este un partid în lesă și vom atrage din electoratul lor pentru că noi avem un program de țară pe care îl pregătește Dragnea”

Filiala județeană Constanța a Alianței pentru Patrie (APP), partid coordonat onorific de Liviu Dragnea, are deja 2.600 membri după mai puțin de o lună și jumătate de la înființare, a declarat pentru „Dobrogea Live” vicepreședintele organizației județene, Ilie Neacșu.

„În Constanța, la nivel de județ avem 2.600 de membri, iar pe municipu cred că avem 1.300 de membri, la mai la mai puțin de o lună și jumătate de la înființare. Am început să constituim organizații. Avem acoperit peste 20% din județ, dar la începutul anuli viitor sunt sigur că vom avea acoperit tot județul cu organizații municipale, orășenești și comunale”, afirmă Neacșu.

El spune că până în prezent au fost constituite 20 de organizații APP în județ și mai sunt „antamate” încă 15 în perioada imediat următoare.

Al doilea partid din Parlament în 2024

În privința evoluției partidului la nivel național, vicepreședintele filialei Constanța pariază pe un succes fulminant, pe modelul AUR.

„Bazinul electoral patriotic-naționalist este de 68% în România. Eu nu am niciun semn de îndoială că în 2024 vom ajunge la minim 20% din voturile românilor. Cu siguranță va fi al doilea partid din Parlament, susține Neacșu.

Voturi „furate” de la AUR cu programul lui Dragnea

Acesta a spus că partidul pe care îl reprezintă va fi capabil să atragă din votanții AUR pentru că acesta din urmă este un partid ținut în lesă, și, spre deosebine de ei, APP are o strategie de dezvoltare pentru țară pregătit de Liviu Dragnea.

“AUR este pe aceeași direcție cu a noastră, însă spre deosebire de noi acest partid are lesă. Nu vom atrage membrii AUR, dar vorm lua procente dinspre ei. Eu sunt de acord cu politica pe care o duce AUR, dar noi o să fim un partid mai matur. Noi ne gândim o strategie de dezvoltare. Dragnea este un strateg, un pragmatic și a venit cu un program de guvernare excepțional. Și tot el pregătește programul de dezvoltare pentru țară cu care o să ne prezentăm, a adăugat vicepreședintele filialei județene Constanța a Alianței pentru Patrie.

Ilie Neacșu a fost deputat al Partidului România Mare în legislatura 2000-2004, iar în perioada februarie 2002 – decembrie 2004 a fost deputat independent.

APP a fost înființată pe 19 septembrie 2021 de Codrin Ștefănescu, însă este coordonat, fără a deține o funcție, de Liviu Dragnea.

Cele mai populare

Recent Comments