CulturăPalatul Regal din Mamaia va deveni Muzeul Național ”Regina Maria”. Va fi...

Palatul Regal din Mamaia va deveni Muzeul Național ”Regina Maria”. Va fi prima entitate culturală a stațiunii și al 8-lea muzeu al municipiului Constanța

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC) a aprobat solicitarea Ministerului Culturii privind înființarea Muzeului Național ”Regina Maria” în stațiunea Mamaia, după ce monumentul istoric Palatul Regal, recent recuperat de statul român, va fi reabilitat împreună cu parcul aferent.

Astfel, Muzeului Național ”Regina Maria” va deveni prima entitate culturală din stațiunea Mamaia, devenind astfel al 8-lea muzeu al municipiului Constanța.

Potrivit rezoluției adoptate la finalul anului trecut, CNMC propune “restaurarea cu celeritate a clădirii și a parcului aferent, respectiv numirea unui profesionist în funcția de manager”.

Extras rezoluție CNMC

Palatul Regal din Mamaia a revenit în urmă cu doi ani în proprietatea statului, după ce în 2003 a fost înstrăinat ilegal către o firmă privată, împreună cu un teren de 15.000 mp, pe care Primăria Constanța s-a angajat să-l răscumpere.

Din viitorul complex muzeal ar putea face parte și Vila Reginei Maria.

Anul trecut, publicația noastră a relatat că Direcția Județeană pentru Cultură Constanța analizează posibilitatea translatării Vilei Reginei Maria (care în prezent se afă pe un teren privat) în curtea Palatului Regal, aflat la o distanță de aproximativ 30 metri.

Potrivit Heritage Constanța, Palatul Regal din Mamaia (Kara Dalga, „Valul Negru”) a fost ridicat de Regina Maria, în perioada 1924-1926, după planurile arhitectului italian Mario Stoppa.

„Kara Dalga” se deschidea spre un parc mare, cu gazon tuns şi tufe de trandafiri, unde domneau un bazin cu apă dulce, captată din Siutghiol, o fântână şi multe alei din piatră, operele arhitecţilor italieni Antonio Moraldo şi Carlo Actis. 

Sursa foto: Turistul Liber

Clădirea avea iniţial 35 de camere: 16 la subsol, 12 la parter şi 7 la mansardă, alături de sălile de serviciu. În Palatul acesta au locuit Regele Ferdinand, Regina Maria, Regele Mihai, Regina mamă Elena. Au venit mereu în vacanţe, aici, la plajă, Regina Sofia a Greciei, fiul ei, viitorul Rege Paul (1947- 1964), Regina Marioara a Iugoslaviei sau Philip, ducele de Edinburgh, soţul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Şi-a petrecut zilele în camerele Palatului, în lunile de vară, mareşalul Józef Piłsudski, conducătorul Poloniei interbelice. 

Din decembrie 1927, clădirea a trecut în proprietatea principesei Elena, mama Regelui Mihai pentru ca, la 6 iunie 1932, Regele Carol al II-lea să decidă predarea ei către Flotila de Hidroaviaţie (care funcţiona pe lacul Siutghiol) şi transformarea în Cazino al Ofiţerilor Aviatori, menire pe care a îndeplinit-o până la naţionalizarea din 1948.

În perioada comunistă, clădirea a funcționat ca restaurant-club pentru turiștii străini, iar în anul 2003 a fost privatizată. În ultimele două decenii a fost devastată constant și lăsată să se degradeze. 

În anul 2022, statul român a recâștigat în instanță dreptul de proprietate asupra monumentului istoric, după ce s-a dovedit că tranzacția din anul 2003 a fost ilegală.

Sursa foto deschidere: Turistul Liber

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.